Cod Juridic - Legislatia de care ai nevoie

Elefant.ro - Premium

Libris.ro

Codul aerian 2001

Codul Aerian al României

din 26/01/2001
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 45 din 26/01/2001

 

CAPITOLUL I
Prevederi generale

SECŢIUNEA I
Domeniul de aplicare

 

Art. 1. – (1) Prevederile prezentului Cod aerian se aplică tuturor activităţilor aeronautice civile, precum şi tuturor persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activităţile aeronautice civile respective în spaţiul aerian naţional şi pe teritoriul României.
(2) România are suveranitate deplină şi exclusivă asupra spaţiului aerian naţional, care face obiectul proprietăţii publice.
Art. 2. – Activitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată prin prezentul Cod aerian, prin actele normative interne din domeniu, precum şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care România este parte.

 

SECŢIUNEA a II-a
Termeni şi definiţii

 

Art. 3. – În sensul prezentului Cod aerian, termenii şi definiţiile utilizate au următorul înţeles:
3.1. accident – eveniment legat de operarea unei aeronave, care se produce între momentul în care o persoană se îmbarcă la bordul acesteia cu intenţia de a efectua un zbor şi momentul în care toate persoanele aflate la bord sunt debarcate, şi în cursul căruia:
a) o persoană este rănită grav sau mortal datorită faptului că se găseşte:
- în aeronavă;
- în contact direct cu aceasta sau cu un obiect care este fixat în aeronavă;
- în contact direct cu o parte oarecare a aeronavei, inclusiv cu părţile care se detaşează din aceasta;
- expusă direct aspiraţiei sau suflului motoarelor ori elicelor;
b) aeronava suferă deteriorări, avarii sau cedări structurale, care alterează caracteristicile de rezistenţă structurală sau performanţele de zbor, necesită o reparaţie importantă care nu poate fi făcută în mod normal cu mijloacele existente la bord sau necesită înlocuirea elementelor deteriorate;
c) aeronava a fost distrusă;
d) aeronava a dispărut sau este total inaccesibilă. Aeronava este considerată dispărută atunci când căutările s-au încheiat oficial şi epava nu a fost localizată.
Se exclud din categoria accidentelor următoarele situaţii:
- la lit. a), decesul la bordul aeronavelor, provenit dintr-o cauză naturală; rănirea gravă sau decesul oricărei persoane aflate la bord, ca urmare a unei tentative de sinucidere sau a neglijenţei proprii; rănirile cauzate pasagerilor clandestini care se ascund în afara zonelor care sunt în mod normal accesibile pasagerilor şi echipajului;
- la lit. b), când deteriorarea este limitată la accesoriile motorului sau când este vorba despre deteriorări limitate la elice, la extremităţile aripii, la antene, pneuri, frâne, carenaje sau mici perforaţii în înveliş şi care nu periclitează siguranţa în zbor sau la sol a aeronavei;
3.2. act de intervenţie ilicită – act produs în mod ilicit, cu intenţie, constând în:
a) violenţă împotriva uneia sau mai multor persoane la bordul unei aeronave la sol şi în zbor, dacă acel act poate să pericliteze siguranţa aeronavei respective;
b) distrugere a unei aeronave în serviciu sau provocare de avarii unei astfel de aeronave, care o fac indisponibilă pentru zbor sau care îi pot periclita siguranţa în zbor;
c) amplasare sau favorizare a amplasării prin orice mijloace a unui dispozitiv sau a unei substanţe care poate distruge o aeronavă aflată în serviciu sau îi poate provoca avarii care să o facă indisponibilă pentru zbor ori care îi poate periclita siguranţa în zbor;
d) distrugere sau avariere a mijloacelor de navigaţie aeriană sau de intervenţie în funcţionarea lor, dacă un asemenea act poate periclita siguranţa aeronavelor în zbor;
e) comunicare intenţionată a unor informaţii false, punând astfel în pericol siguranţa unei aeronave în zbor;
f) folosirea ilegală a oricărui dispozitiv, substanţă sau armă pentru:
- producerea unui act de violenţă împotriva uneia sau mai multor persoane, care provoacă rănirea gravă sau moartea acestora, pe un aeroport care deserveşte aviaţia civilă;
- distrugerea sau avarierea gravă a facilităţilor care aparţin aviaţiei civile sau a aeronavelor care nu sunt în serviciu, dar se află pe acel aeroport, ori pentru întreruperea serviciilor aeroportului, dacă un asemenea act pune în pericol sau poate periclita siguranţa aeroportului;
3.3. activităţi aeronautice civile – totalitatea activităţilor legate de proiectarea, construcţia, atestarea, reparaţia, întreţinerea şi operarea aeronavelor civile, a aerodromurilor şi a altor obiective de infrastructura aeronauticii civile, de dirijarea şi controlul traficului aerian, de informarea aeronautică şi meteorologică a operatorilor aerieni, de pregătirea şi perfecţionarea personalului aeronautic civil, precum şi a activităţilor aeronautice civile conexe acestora;
3.4. activităţi aeronautice civile conexe – totalitatea serviciilor care contribuie direct la asigurarea desfăşurării activităţilor aeronautice civile;
3.5. administrator al aerodromului – persoana fizică sau juridică care conduce şi gestionează un aerodrom aflat în proprietatea publică sau în proprietatea privată a unor persoane fizice ori juridice;
3.6. aerodrom – suprafaţa delimitată pe pământ sau pe apă, care cuprinde, eventual, clădiri, instalaţii şi materiale, destinată să fie utilizată, în totalitate sau în parte, pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a aeronavelor. Aerodromul utilizat exclusiv pentru elicoptere se numeşte heliport;
3.7. aeronavă – aparatul care se poate menţine în atmosferă cu ajutorul altor reacţii ale aerului decât cele asupra suprafeţei pământului;
3.8. aeronave de stat – aeronavele folosite pentru servicii militare, vamale sau de poliţie;
3.9. aeroport – aerodromul deschis pentru operaţiuni comerciale de transport aerian;
3.10. aeroport internaţional – aeroportul nominalizat ca aeroport de intrare şi de plecare, destinat traficului internaţional al aeronavelor, şi în care sunt asigurate facilităţile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vamal, de sănătate publică, pentru controlul veterinar şi fitosanitar, precum şi pentru alte facilităţi similare;
3.11. agent aeronautic civil – orice persoană fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activităţi aeronautice civile;
3.12. anchetă administrativă – activitatea concretă de identificare, de strângere şi de analiză a informaţiilor pentru determinarea cauzelor, emiterea concluziilor şi, pe baza lor, stabilirea unor recomandări privind siguranţa zborurilor, precum şi formularea unor propuneri şi recomandări de îmbunătăţire a activităţilor în vederea prevenirii accidentelor şi incidentelor de aviaţie;
3.13. autorizare – confirmare oficială dată printr-un document eliberat în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice române prin care se atestă capacitatea deţinătorului de a desfăşura activităţile aeronautice civile menţionate în acest document;
3.14. autorizaţie de operator aerian – documentul care atestă autorizarea unui operator aerian să efectueze activităţi de lucru aerian sau de aviaţie generală;
3.15. certificat de operator aerian – documentul care atestă capacitatea unui operator aerian de a efectua activităţi de transport aerian civil;
3.16. certificat de navigabilitate – documentul individual, aflat obligatoriu la bordul fiecărei aeronave, prin care se atestă navigabilitatea acesteia;
3.17. drept de trafic – dreptul unui operator aerian autorizat de a transporta pasageri, bagaje, mărfuri şi/sau poştă pe o rută aeriană care deserveşte două sau mai multe aeroporturi interne ori internaţionale;
3.18. facilităţi – totalitatea serviciilor şi baza materială asociată acestora, asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea şi ieşirea aeronavelor, persoanelor, bagajelor, mărfurilor şi altele asemenea, în traficul aerian intern şi internaţional;
3.19. incident – un eveniment, altul decât un accident, asociat cu utilizarea unei aeronave, care afectează sau ar putea afecta siguranţa exploatării;
3.20. licenţiere – confirmarea oficială dată printr-un document eliberat de Ministerul Transporturilor*), prin care se acordă deţinătorului dreptul de a exercita activităţile aeronavelor civile menţionate în acest document;
___________
*) Conform Hotărârii nr. 3/2001 Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei preia toate drepturilor şi obligaţiile Ministerului Transporturilor.

3.21. licenţă de lucru în perimetrul infrastructurii aeroportuare – document individual prin care se acordă unui agent economic dreptul de a desfăşura activităţi în perimetrul infrastructurii aeroportuare;
3.22. licenţă de transport aerian – document individual prin care unui operator aerian autorizat i se acordă dreptul de a efectua operaţiuni de transport aerian public, în condiţiile prevăzute în licenţă;
3.23. misiune – activitatea unui membru al echipajului din momentul în care acesta intră în serviciu, după o perioadă de odihnă corespunzătoare, dar înaintea începerii unui zbor sau a unei serii de zboruri, până în momentul în care acel membru al echipajului iese din serviciu după încheierea acelui zbor sau a seriei de zboruri;
3.24. navigabilitate – caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în conformarea acesteia la reglementările de admisibilitate la zbor;
3.25. operarea aeronavei – folosirea aeronavei pentru scopuri de navigaţie aeriană, care include navigarea aeronavei. Orice persoană fizică sau juridică care efectuează operaţiuni cu aeronave, inclusiv în calitate de proprietar sau deţinător, cu sau fără drept legal de comandă asupra aeronavei, va fi considerată angajată în operarea aeronavei în înţelesul prezentului Cod aerian;
3.26. – operator aerian – persoană fizică sau juridică autorizată şi/sau licenţiată, angajată în operarea aeronavelor;
3.27. pilot comandant – pilotul responsabil cu comanda şi siguranţa aeronavei pe durata zborului;
3.28. plan de zbor – ansamblu de informaţii specifice unui zbor planificat sau unei porţiuni din acesta, transmise organelor care asigură serviciile de navigaţie aeriană;
3.29. reglementări aeronautice – norme, proceduri sau standarde specifice activităţilor aeronautice civile;
3.30. securitatea aeronautică – ansamblu de măsuri, resurse materiale şi forţe umane, coordonate, mobilizate şi utilizate în scopul protecţiei aeronauticii civile împotriva actelor de intervenţie ilicită;
3.31. serviciu de navigaţie aeriană – termen generic ce include serviciile de trafic aerian, serviciul de telecomunicaţii aeronautice, serviciile pentru asigurarea asistenţei meteorologice a navigaţiei aeriene, serviciile de căutare şi salvare, precum şi serviciile de informare aeronautică. Aceste servicii sunt asigurate în timpul tuturor fazelor de operare: apropiere, aerodrom şi rută;
3.32. servitute aeronautică – condiţii, restricţii, obligaţii, impuse sau recomandate de prevederile reglementărilor aeronautice naţionale şi/sau internaţionale în interesul siguranţei zborului aeronautic;
3.33. siguranţa zborului – capacitate a activităţii aeronautice constând în evitarea afectării sănătăţii sau pierderii de vieţi omeneşti, precum şi a producerii de pagube materiale;
3.34. tehnică aeronautică – tehnica folosită în aeronautică, care intră sub incidenţa normelor privind siguranţa zborului;
3.35. trafic aerian – ansamblu de aeronave aflate în zbor la un moment dat, într-un spaţiu aerian determinat, şi, respectiv, de aeronave care se află în suprafaţa de manevră a unui aerodrom;
3.36. transportator aerian – operator aerian autorizat, deţinător al unei licenţe de transport aerian, în termen de valabilitate;
3.37. zonă de siguranţă – zonă adiacentă unui aerodrom, indiferent de proprietar, definită în scopul de a limita înălţimea obstacolelor şi de a preveni efectele negative de orice natură, directe şi/sau indirecte, asupra operării aeronavelor şi ansamblului activităţilor aeronautice – în interesul siguranţei zborurilor aeronavelor şi securităţii aeronautice;
3.38. zonă de protecţie – zona adiacentă amplasamentelor mijloacelor de navigaţie aeriană şi meteorologice, indiferent de proprietar, delimitată în scopul de a preveni interferenţele negative de orice natură, directe şi/sau indirecte, asupra performanţelor operaţionale ale acestor echipamente – în interesul siguranţei zborului aeronavelor;
3.39. zbor V.F.R. – zbor efectuat după regulile zborului la vedere.

 

CAPITOLUL II
Administrarea aviaţiei civile în România

 

Art. 4. – Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi de autoritate de stat în domeniul aviaţiei civile, are următoarele atribuţii specifice:
a) elaborează strategia de dezvoltare a aviaţiei civile, în conformitate cu politica economică a Guvernului şi cu planurile de dezvoltare a transporturilor;
b) emite, în conformitate cu strategia de dezvoltare, precum şi cu reglementările şi recomandările organizaţiilor internaţionale de aviaţie civilă la care România este parte contractantă, reglementări specifice care stau la baza desfăşurării serviciilor de transport aerian şi a exploatării infrastructurii aferente, precum şi a celorlalte activităţi aeronautice civile;
c) reprezintă Guvernul, în domeniul aviaţiei civile, în organismele internaţionale specifice şi în relaţiile bilaterale cu alte state;
d) asigură administrarea proprietăţii publice a statului din domeniul aviaţiei civile;
e) emite reglementări obligatorii de autorizare şi/sau de licenţiere a agenţilor aeronautici şi a operatorilor civili pentru efectuarea activităţilor aeronautice civile, eliberează, prelungeşte valabilitatea, validează, echivalează, suspendă şi retrage documentele de autorizare şi/sau de licenţiere a agenţilor aeronautici şi a operatorilor civili;
f) emite reglementări aeronautice obligatorii privind siguranţa traficului în transporturile aeriene şi supraveghează respectarea acestora;
g) emite reglementări aeronautice obligatorii pentru efectuarea transporturilor aeriene de mărfuri periculoase;
h) asigură reglementarea şi organizarea circulaţiei aeronavelor civile în spaţiul aerian naţional, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naţionale;
i) coordonează sistemul de securitate în domeniul aviaţiei civile;
j) anchetează incidentele şi accidentele din domeniul aviaţiei civile;
k) organizează şi exercită activităţile de registru, de inspecţie şi de control în aviaţia civilă;
l) asigură certificarea tehnicii de aviaţie civilă;
m) emite reglementări aeronautice obligatorii privind atestarea, certificarea, licenţierea şi brevetarea personalului aeronautic civil, organizează examene şi emite atestate, certificate, licenţe şi brevete pentru această categorie de personal;
n) gestionează frecvenţele de telecomunicaţii alocate aviaţiei civile;
o) asigură organizarea şi funcţionarea serviciilor civile de navigaţie aeriană în spaţiul aerian al României, aprobă survolarea teritoriului naţional al României, organizat potrivit art. 10, precum şi decolarea şi aterizarea aeronavelor civile de pe şi pe aeroporturile situate pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice specifice;
p) autorizează efectuarea de lucrări în zonele de siguranţă şi de protecţie a infrastructurilor de transport aerian civil;
r) asigură, împreună cu organele specializate ale ministerelor abilitate prin lege, asistenţa operaţiunilor de căutare şi de salvare a aeronavelor civile implicate în accidente;
s) emite reglementări pentru uniformizarea definiţiilor şi a abrevierilor utilizate în aviaţia civilă, în conformitate cu legislaţia internaţională;
t) autorizează funcţionarea aerodromurilor civile;
u) organizează activitatea pentru constituirea fondului propriu de date statistice din domeniul aviaţiei civile;
v) aprobă tarifele de utilizare a infrastructurilor de transport aerian de interes public naţional;
x) asigură cadrul legislativ şi reglementările necesare pentru dezvoltarea unui mediu concurenţial normal în domeniul transporturilor aeriene;
y) aprobă tarifele de examinare a personalului aeronautic civil în vederea obţinerii atestatelor, certificatelor, brevetelor şi licenţelor;
z) aprobă tarifele percepute de către societăţile comerciale, instituţiile publice şi organismele tehnice specializate, ca urmare a prestării activităţilor pentru care le-au fost delegate competenţe în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Art. 5. – (1) Ministerul Transporturilor asigură, direct sau prin delegare de competenţă unor organisme tehnice specializate, instituţii publice sau, după caz, societăţi comerciale autorizate, elaborarea şi punerea în aplicare a reglementărilor aeronautice corespunzătoare, pregătirea şi perfecţionarea profesională, precum şi atestarea personalului aeronautic civil, certificarea tehnicii de aviaţie civilă, înmatricularea aeronavelor civile, inspecţia şi controlul acestora, controlul acestora, controlul, inspecţia, supravegherea şi autorizarea agenţilor aeronautici civili, dirijarea şi controlul traficului aerian în spaţiul aerian naţional, protecţia navigaţiei aeriene, anchetarea incidentelor şi a accidentelor de aviaţie civilă, precum şi controlul tehnic şi inspecţia de siguranţă a zborului şi de securitate aeronautică pentru transportul aerian.
(2) Organismele tehnice specializate, instituţiile publice şi societăţile comerciale prevăzute la alin. (1) vor fi finanţate integral din tarife şi comisioane obţinute din prestaţiile respective.
(3) Delegarea de competenţe organismelor tehnice specializate sau societăţilor comerciale autorizate, menţionate la alin. (1), precum şi autorizarea sau licenţierea agenţilor aeronautici civili în conformitate cu prevederile prezentului Cod aerian se fac cu perceperea unor taxe sau tarife.
(4) Delegarea de competenţe se poate realiza în domenii de strictă specialitate, pentru care Ministerul Transporturilor trebuie să aibă compartimente de specialitate.

 

CAPITOLUL III
Spaţiul aerian naţional

SECŢIUNEA I
Generalităţi

 

Art. 6. – (1) Spaţiul aerian naţional reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului de suveranitate al României, până la limita inferioară a spaţiului extraatmosferic.
(2) În spaţiul aerian naţional se desfăşoară atât trafic aerian civil, cât şi trafic aerian militar.
Art. 7. – Spaţiul aerian naţional cuprinde:
a) spaţiul de trafic aerian ce reprezintă porţiunea din spaţiul aerian naţional unde se permite activitatea aeronautică, precum şi terenurile destinate decolărilor şi aterizărilor, indiferent de apartenenţa şi de natura activităţii de zbor;
b) zonele rezervate reprezentând porţiunile din spaţiul aerian naţional, destinate activităţilor aeronautice de şcoală, de sport aeronautic, de încercare şi de omologare a aeronavelor, de natură utilitară şi altele similare;
c) zonele reglementate constituite din zone periculoase, zone restricţionate sau zone interzise, precum şi căile aeriene condiţionale şi zonele de activitate comună la graniţă.
Art. 8. – Sunt asimilate, din punct de vedere al navigaţiei aeriene, cu spaţiul aerian naţional:
a) spaţiul aerian de deasupra zonei internaţionale a Mării Negre, alocat de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (O.A.C.I.) în baza acordurilor regionale de navigaţie aeriană;
b) spaţiul aerian al altor ţări, stabilit prin acorduri şi convenţii internaţionale, cu delegarea permanentă sau pe termen limitat, în scopul asigurării serviciilor de trafic aerian, şi numai pe durata delegării.
Art. 9. – Clasificarea spaţiului aerian naţional din punct de vedere al asigurării serviciilor de trafic aerian se stabileşte în conformitate cu standardele elaborate de organizaţiile internaţionale de aviaţie civilă la care România este parte contractantă.
Art. 10. – În timp de pace Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, organizează spaţiul aerian naţional şi stabileşte principiile şi regulile de folosire a acestuia pentru activităţile aeronautice civile sau militare, după caz.

 

SECŢIUNEA a II-a
Traficul aerian

 

Art. 11. – (1) Reglementările în domeniul traficului aerian în spaţiul aerian naţional se aplică zborurilor tuturor aeronavelor, indiferent de categoria şi de naţionalitatea acestora.
(2) Aeronavele de stat sunt supuse prevederilor alin. (1) atunci când zborul lor se efectuează în spaţiul aerian naţional repartizat aviaţiei civile.
Art. 12. – În spaţiul aerian naţional repartizat aviaţiei civile traficul aerian este permis după cum urmează:
a) aeronavelor civile, în baza unei aprobări corespunzătoare acordate în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice specifice;
b) aeronavelor de stat româneşti, în conformitate cu reglementările specifice;
c) aeronavelor militare străine, inclusiv celor care transportă trupe, armament, tehnică de luptă, materiale militare, materiale periculoase şi orice alte tipuri de încărcătură, care, prin natura lor, pot afecta siguranţa naţională, conform aprobării de survol acordate de Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 13. – (1) Toate aeronavele civile care survolează teritoriul României au obligaţia achitării unor tarife pentru utilizarea instalaţiilor şi serviciilor de navigaţie aeriană.
(2) Tarifele prevăzute la alin. (1) sunt nediscriminatorii pentru aceleaşi categorii de zboruri, indiferent de naţionalitatea operatorilor aerieni şi a statului de înmatriculare.
(3) Sunt scutite de la plata tarifelor prevăzute la alin. (1) următoarele categorii de zboruri:
a) zborurile V.F.R.;
b) zborurile militare efectuate de aeronave militare româneşti, iar în cazul aeronavelor militare străine, pe bază de reciprocitate;
c) zborurile efectuate exclusiv pentru transportul în misiune oficială al monarhilor domnitori şi al familiilor lor apropiate, al şefilor de stat, al şefilor de guvern şi al miniştrilor. În toate cazurile misiunile oficiale vor fi confirmate prin indicatorul de statut corespunzător pe planul de zbor;
d) zborurile de căutare şi salvare autorizate de un organ competent SAR;
e) zborurile terminate la aerodromul de la care aeronava a decolat şi în timpul cărora nu s-a efectuat nici o aterizare intermediară;
f) zborurile efectuate de aeronave a căror masă maximă certificată la decolare este strict mai mică de două tone;
g) zborurile-şcoală executate exclusiv în cadrul examinărilor în vederea obţinerii licenţei sau a unei calificări pentru echipajul de comandă şi, pentru aceasta, este confirmată prin menţiunea corespunzătoare pe planul de zbor;
h) zborurile efectuate exclusiv în scopul verificării sau testării echipamentelor folosite sau care se intenţionează să fie folosite ca mijloace de sol pentru navigaţia aeriană, precum şi pentru zborurile de verificare a aeronavelor ce urmează să execute zboruri conform lit. c);
i) alte categorii de aeronave prevăzute de lege.
(4) Pot fi scutite, total sau parţial, de plata tarifelor prevăzute la alin. (1) şi alte categorii de aeronave sau de zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor.

 

SECŢIUNEA a III-a
Aterizarea şi decolarea aeronavelor civile

 

Art. 14. – Decolarea şi aterizarea aeronavelor civile se efectuează numai pe aerodromurile autorizate.
Art. 15. – Este interzis ca aeronavele civile să decoleze sau să aterizeze pe alte aerodromuri civile decât cele autorizate, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, a aeronavelor folosite pentru practicarea unor sporturi aeronautice, a aeronavelor care aterizează din dispoziţia Ministerului Transporturilor şi/sau a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a altor aeronave pentru care se stabilesc derogări de la prevederile acestui articol prin reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor.

 

SECŢIUNEA a IV-a
Raporturi juridice la bordul aeronavei civile

 

Art. 16. – Faptele şi actele juridice petrecute la bordul aeronavelor civile înmatriculate în România, precum şi statutul juridic al încărcăturii aflate la bordul acestora, în timpul unui zbor internaţional, dincolo de graniţele României, sunt reglementate de legislaţia română, dacă prin acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte contractantă nu s-a stabilit altfel.

 

CAPITOLUL IV
Naţionalitatea şi drepturile asupra aeronavelor civile

SECŢIUNEA I
Naţionalitatea şi înmatricularea aeronavelor civile

 

Art. 17. – (1) Aeronavele civile române pot zbura în spaţiul aerian naţional numai dacă sunt înmatriculate în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, ţinut de Ministerul Transporturilor.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) aeronavele civile stabilite prin reglementări aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor.
(3) Aeronavele de stat româneşti pot efectua operaţiuni aeriene civile şi fără a fi înmatriculate în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, dacă îndeplinesc cerinţele de navigabilitate pentru astfel de zboruri şi sunt identificate de către ministerul care are jurisdicţia asupra acestora, în conformitate cu reglementările special emise în acest scop de către instituţia respectivă.
(4) Operatorii aerieni români pot executa operaţiuni aeriene civile cu aeronave înmatriculate în alt stat, pentru perioade limitate de timp, după ce au obţinut dreptul de folosinţă în temeiul unui contract de închiriere pe o durată determinată, cu respectarea reglementărilor emise în acest sens de Ministerul Transporturilor.
Art. 18. – (1) O aeronavă civilă poate fi înmatriculată în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, numai dacă:
a) posedă un certificat de tip valid, emis sau echivalat de Ministerul Transporturilor;
b) posedă un certificat de navigabilitate valid, emis sau echivalat de Ministerul Transporturilor;
c) satisface cerinţele reglementărilor naţionale privind nivelul de zgomot şi de emisii toxice;
d) nu este înregistrată în alt stat şi satisface una dintre următoarele situaţii:
- aparţine unei persoane fizice sau juridice române ori unui cetăţean străin cu domiciliul sau reşedinţa în România sau unei persoane juridice străine, constituită în mod legal, care desfăşoară activităţi economice în conformitate cu legislaţia română, iar aeronava civilă respectivă îşi are baza şi este utilizată, în principal, în România;
- aparţine unei persoane fizice sau juridice a unui stat străin cu care România a încheiat o convenţie prin care cele două state îşi acordă reciproc tratamentul naţional în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare a aeronavelor civile;
- aparţine Guvernului sau statului român.
(2) Certificatul de înmatriculare emis de Ministerul Transporturilor va conţine datele de identificare a aeronavei civile, însemnul de naţionalitate şi marca de ordine, care vor fi inscripţionate în mod vizibil pe aeronava civilă, cât şi datele de identificare a deţinătorului şi/sau a proprietarului.
Art. 19. – (1) Prin înmatricularea în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, aeronava respectivă capătă naţionalitatea română.
(2) Înmatricularea unei aeronave civile în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile şi certificatul de înmatriculare nu constituie dovada deţinerii legale sau a proprietăţii asupra aeronavei civile în nici o acţiune juridică în care deţinerea sau proprietatea aeronavei respective este în litigiu.
Art. 20. – Metodologia înmatriculării în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, precum şi prevederile privind emiterea, suspendarea sau revocarea certificatului de înmatriculare sunt conţinute în reglementări aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor.

 

SECŢIUNEA a II-a
Drepturile asupra aeronavelor civile

 

Art. 21. – Sunt recunoscute, fără discriminare, persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, următoarele drepturi reale asupra aeronavelor civile:
a) dreptul de proprietate;
b) dreptul de folosinţă în temeiul unui contract de închiriere încheiat pe o durată determinată, caz în care locatarul capătă şi calitatea de deţinător;
c) dreptul deţinătorului legal de a dobândi proprietatea prin cumpărare, caz în care cumpărătorul capătă calitatea de proprietar;
d) dreptul de a ipoteca ori de a greva aeronava civilă sau componente ale acesteia cu orice drept real asemănător, constituit ca garanţie a plăţii unei datorii, cu condiţia ca un asemenea drept să fie constituit conform legii statului de înmatriculare şi transcris în registrul de sarcini al statului de înmatriculare a aeronavei civile.
Art. 22. – (1) Actele de proprietate sau de transmitere a proprietăţii, de constituire de ipoteci sau a altor drepturi reale care privesc o aeronavă civilă sunt reglementate de legislaţia naţională şi se înscriu în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile.
(2) Înscrierea în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile nu este constitutivă de drepturi şi are ca efect numai opozabilitatea faţă de terţi a dreptului înscris.

 

CAPITOLUL V
Aerodromurile civile

 

Art. 23. – Aerodromurile civile pot fi proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice, după caz, iar din punct de vedere operaţional pot fi deschise sau închise circulaţiei aeriene publice.
Art. 24. – Înfiinţarea, funcţionarea şi dezafectarea aerodromurilor civile sunt supuse reglementărilor aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor cu avizul ministerelor abilitate, prin care se stabilesc cerinţele tehnice, operaţionale şi procedurale.
Art. 25. – Aerodromurile civile pot fi administrate de persoane juridice române sau de persoane fizice cu domiciliul permanent în România.
Art. 26. – (1) Toate aerodromurile deschise pentru operarea aeronavelor civile trebuie să fie autorizate de Ministerul Transporturilor din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor tehnice, operaţionale, de siguranţă a zborului, de securitate aeronautică şi de protecţie a mediului, potrivit reglementărilor aeronautice interne în vigoare şi acordurilor sau convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(2) Ministerul Transporturilor va ţine un registru de evidenţă a tuturor aerodromurilor civile autorizate din România.
Art. 27. – Toate aeronavele civile care execută zboruri internaţionale cu originea/destinaţia România sunt obligate să decoleze şi să aterizeze pe un aeroport deschis traficului aerian internaţional.
Art. 28. – Administratorii aerodromurilor civile au obligaţia de a asigura toate condiţiile necesare pentru aterizarea şi decolarea în siguranţă a aeronavelor, protecţia şi serviciile necesare aeronavelor la sol, precum şi pentru lupta împotriva incendiilor, iar în aeroporturi, ordinea, securitatea şi protecţia împotriva actelor ilicite, precum şi, după caz, existenţa facilităţilor de vamă, graniţă, ambulanţă, fitosanitare, sanitar-veterinare şi sanitar-umane.
Art. 29. – (1) Agenţii economici şi, după caz, organele specifice ale autorităţii de stat, care desfăşoară activităţi pe aerodromuri civile, au obligaţia de a respecta normele stabilite, în temeiul prezentului Cod aerian şi al reglementărilor aeronautice, de către administratorii acestora în interesul public şi al dezvoltării transporturilor aeriene.
(2) Toate activităţile care se derulează în perimetrul unui aerodrom civil se desfăşoară sub unica şi directa coordonare a administratorului aerodromului.
(3) Agenţii economici care desfăşoară activităţi în perimetrul infrastructurii aeroportuare trebuie să deţină o licenţă de lucru în acest perimetru, eliberată de Ministerul Transporturilor.
Art. 30. – Instalaţiile şi echipamentele aeroportuare, inclusiv cele radioelectrice şi meteorologice, precum şi serviciile de navigaţie aeriană sunt accesibile, fără discriminare, tuturor aeronavelor civile.
Art. 31. – (1) Tarifele, taxele şi redevenţele stabilite pentru utilizarea facilităţilor aeroportuare prevăzute la art. 30 se aplică nediscriminatoriu, indiferent de naţionalitatea aeronavei civile, şi se publică în conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie.
(2) Ministerul Transporturilor emite reglementări specifice privind principiile generale de stabilire şi aplicare a tarifelor menţionate în alin. (1).
(3) Sunt scutite de la plata tarifelor, taxelor şi redevenţelor prevăzute la alin. (1) următoarele categorii de aeronave:
a) aeronavele de stat româneşti;
b) aeronavele de stat străine, pentru care există acorduri bilaterale în acest sens, la cererea instituţiei româneşti interesate;
c) aeronavele civile româneşti, care execută misiuni oficiale, prezidenţiale sau guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate;
d) aeronavele care aparţin Organizaţiei Naţiunilor Unite, Crucii Roşii şi Semilunii Roşii;
e) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare şi de salvare sau transportă personal şi materiale în cadrul acestor misiuni;
f) aeronavele care efectuează misiuni umanitare şi de ajutorare urgentă;
g) aeronavele care sunt nevoite să aterizeze datorită unor cauze tehnice, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situaţii de forţă majoră;
h) aeronavele care aterizează din dispoziţia Ministerului Transporturilor şi/sau a Ministerului Apărării Naţionale;
i) alte categorii de aeronave prevăzute de lege.
(4) Pot fi scutite, total sau parţial, de la plata tarifelor prevăzute la alin. (1) şi alte categorii de aeronave sau zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor.

 

CAPITOLUL VI
Personalul aeronautic civil

SECŢIUNEA I
Prevederi generale

 

Art. 32. – În aeronautica civilă funcţionează personal aeronautic civil, precum şi alte categorii de personal.
Art. 33. – (1) Personalul aeronautic civil cuprinde:
- personal aeronautic civil navigant;
- personal aeronautic civil nenavigant.
(2) Personalul aeronautic civil trebuie să fie titularul unui atestat, brevet sau certificat corespunzător.
Art. 34. – (1) Personalul aeronautic civil navigant cuprinde:
a) personalul care constituie echipajul de conducere de la bordul aeronavelor civile: piloţi, navigatori, mecanici şi/sau ingineri de bord şi operatori radionaviganţi;
b) personalul tehnic sau auxiliar de la bordul aeronavelor civile, calificat pentru tipul sau categoria respectivă de aeronavă civilă, care, neparticipând la conducerea acestora, exercită la bord servicii cu privire la pasageri, mărfuri sau aparatură specială a aeronavelor în zbor, activităţi de control tehnic, la sol şi în zbor, în vederea constatării stării de navigabilitate, precum şi activităţi de verificare în zbor a funcţionării echipamentelor de protecţie a navigaţiei aeriene.
(2) Orice altă persoană aflată la bordul unei aeronave civile este considerată pasager şi nu are calitatea de personal aeronautic civil navigant.
Art. 35. – Personalul aeronautic civil nenavigant cuprinde personalul tehnic calificat, care lucrează direct la planificarea şi pregătirea operaţională a zborurilor, la proiectarea, construirea, controlul, omologarea, certificarea, pregătirea, exploatarea, întreţinerea şi repararea tehnicii aeronautice, precum şi personalul care desfăşoară activităţi de control şi dirijare a zborurilor.

 

SECŢIUNEA a II-a
Comandantul şi echipajul aeronavei civile

 

Art. 36. – (1) Echipajul aeronavei civile este constituit din personal cu calificare corespunzătoare, care desfăşoară activităţi la bord în conformitate cu reglementările în vigoare.
(2) Echipajul se află în subordinea comandantului de aeronavă civilă, care este desemnat, de către operatorul aerian, pentru fiecare zbor.
Art. 37. – (1) Funcţia de comandant de aeronavă civilă este îndeplinită de pilotul comandant, calificat pentru categoria, clasa şi tipul aeronavei civile respective şi având licenţa în termen de valabilitate.
(2) Calitatea de comandant de aeronavă civilă începe din momentul încredinţării misiunii şi se păstrează până la terminarea acesteia.
(3) Comandantul aeronavei civile care remorchează alte aeronave este comandantul acestora până la declanşarea lor.
Art. 38. – (1) Comandantul de aeronavă civilă răspunde de pregătirea şi executarea în siguranţă a fiecărui zbor şi, în acest scop, el este obligat să respecte reglementările aeronautice şi documentele tehnice, în vigoare.
(2) Comandantul de aeronavă civilă trebuie să refuze decolarea, dacă constată nereguli cu ocazia îndeplinirii sarcinilor prevăzute în prezentul articol.
Art. 39. – (1) În timpul misiunii comandantul de aeronavă civilă răspunde faţă de entitatea care i-a încredinţat misiunea, de executarea ei în bune condiţii, de stricta respectare a dispoziţiilor prezentului Cod aerian, privitoare la zboruri, şi a reglementărilor de circulaţie aeriană, de comportare şi disciplină a echipajului în zbor şi la sol, precum şi de folosirea şi păstrarea aeronavei civile în bune condiţii de zbor.
(2) În timpul zborului comandantul de aeronavă civilă nu poate să îşi delege responsabilităţile. Dacă însă comandantul de aeronavă civilă este împiedicat, din orice cauză, în cursul zborului sau la sol, să îşi îndeplinească funcţia şi, în lipsa desemnării prealabile a unei alte persoane pentru a-l înlocui, funcţia de comandant de aeronavă civilă va fi exercitată de ceilalţi membri ai echipajului de conducere, în ordinea stabilită de reglementările specifice în vigoare.
Art. 40. – (1) Comandantul unei aeronave civile aflate în zbor are jurisdicţie asupra întregului personal aeronautic civil aflat la bord.
(2) Dispoziţiile date de comandantul de aeronavă civilă în timpul zborului, în scopul asigurării siguranţei zborului, sunt obligatorii pentru toate persoanele aflate la bord.
(3) Comandantul de aeronavă civilă poate debarca orice membru al echipajului şi orice pasager la o escală intermediară, pentru motive determinate de siguranţa zborului şi de păstrarea ordinii în aeronava civilă.
(4) În caz de primejdie, comandantul de aeronavă civilă este dator să ia toate măsurile pentru salvarea pasagerilor, a echipajului şi a încărcăturii. De asemenea, pentru salvarea aeronavei civile, el poate ordona delestarea ei.
(5) Comandantul unei aeronave civile îşi menţine, în cazul unui accident de zbor, toate îndatoririle sale, până în momentul când organul în drept îl eliberează de misiunea pe care o îndeplineşte cu această aeronavă.
Art. 41. – La sol comandantul de aeronavă civilă are obligaţia să întreprindă demersurile necesare, în cazul unei reţineri a aeronavei sale sau în cazul unor măsuri similare luate cu privire la echipaj, pasageri sau încărcătură.
Art. 42. – În lipsa unei împuterniciri speciale, comandantul de aeronavă civilă nu are voie să înstrăineze, sub nici o formă, aeronava, părţi din aeronavă sau orice alte bunuri din inventarul ei.
Art. 43. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 37 se poate desemna în funcţia de comandant de aeronavă civilă şi o altă persoană autorizată decât pilotul comandant.
(2) Obligaţiile şi răspunderile pentru executarea misiunii se împart între comandantul de aeronavă civilă şi pilotul comandant, după cum urmează:
- pilotul comandant, de la decolarea şi până la aterizarea aeronavei civile, este însărcinat şi răspunde de conducerea tehnică şi de siguranţa aeronavei în zbor, putând lua orice măsuri pentru realizarea siguranţei zborului;
- comandantul de aeronavă este însărcinat şi răspunde, în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod aerian, de executarea misiunii în bune condiţii, pentru toate celelalte operaţiuni care nu privesc conducerea propriu-zisă şi siguranţa aeronavei în zbor.

 

CAPITOLUL VII
Operaţiuni aeriene civile

SECŢIUNEA I
Generalităţi

 

Art. 44. – Operaţiunile aeriene civile care pot fi efectuate pe teritoriul României se clasifică astfel:
a) operaţiuni de transport aerian public;
b) operaţiuni de aviaţie generală;
c) operaţiuni de lucru aerian.

 

SECŢIUNEA a II-a
Operaţiuni de transport aerian public

 

Art. 45. – Operaţiunile de transport aerian public sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri şi poştă, executate pe baze comerciale de către operatori aerieni care posedă certificat de operator aerian şi licenţă de transport aerian, prin curse regulate sau neregulate. Transporturile aeriene internaţionale de pasageri, bagaje, mărfuri şi poştă sunt supuse acordurilor şi convenţiilor internaţionale în domeniul transporturilor aeriene la care România este parte.
Art. 46. – (1) Transporturile aeriene publice se execută pe bază de contract de transport, încheiat între operatorul aerian şi pasager sau expeditorul de marfă şi/sau poştă.
(2) Prin contractul de transport aerian, operatorul aerian se obligă să ducă pe calea aerului la destinaţie pasagerii, bagajele, marfa şi/sau poşta, iar beneficiarul, să plătească preţul transportului.
Art. 47. – (1) Operatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu care a produs decesul sau vătămarea sănătăţii pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, a mărfii şi/sau a poştei.
(2) Regimul răspunderii operatorului aerian este, pentru transporturile aeriene internaţionale, stabilit în conformitate cu convenţiile şi înţelegerile internaţionale la care România este parte, iar pentru transporturile aeriene interne, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială.
Art. 48. – Transporturile aeriene publice efectuate prin curse regulate sunt transporturile aeriene executate după orare publicate şi rute prestabilite, destinate să asigure legătura între două sau mai multe aeroporturi şi în care capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziţie publicului contra cost.
Art. 49. – Transporturile aeriene publice, altele decât cele prevăzute la art. 48, se efectuează prin curse neregulate.
Art. 50. – (1) Operatorii aerieni români, deţinători ai unui certificat de operator aerian în termen de valabilitate, pot efectua transporturi aeriene publice interne şi internaţionale, prin curse regulate sau neregulate, numai în urma obţinerii unei licenţe de transport aerian, eliberată de Ministerul Transporturilor.
(2) Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc de Ministerul Transporturilor prin reglementări specifice.
(3) Operatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene publice, prin curse regulate sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate de Ministerul Transporturilor, în conformitate cu prevederile acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(4) Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice privind desfăşurarea activităţilor de transport aerian public.

 

SECŢIUNEA a III-a
Operaţiuni de lucru aerian şi aviaţie generală

 

Art. 51. – (1) Operaţiunile de aviaţie generală cuprind transporturile aeriene în interes propriu şi alte zboruri, precum:
- zboruri în interes propriu;
- zboruri particulare;
- zboruri-şcoală;
- zboruri sportive.
(2) Transporturile aeriene în folos propriu cuprind transporturile în interes propriu şi transporturile în interes personal, ca operaţiuni de aviaţie generală.
(3) Transporturile aeriene în folos propriu sunt operaţiunile de aviaţie generală executate de o persoană fizică sau juridică, fără perceperea unui tarif sau a echivalentului acestuia în bunuri ori servicii, utilizându-se aeronave civile proprii sau închiriate, care constituie accesoriul unei alte activităţi economice executate de persoana respectivă, beneficiarul transportului.
(4) Transporturile aeriene în interes personal sunt activităţi de aviaţie generală executate de persoane fizice cu aeronave proprii sau închiriate pentru transportul de bunuri proprii şi/sau de persoane, pentru nevoile proprii, exclusiv în scop necomercial.
(5) Zborurile în interes propriu reprezintă operaţiunile aeriene civile, altele decât transporturile în folos propriu, efectuate de deţinătorii de aeronave civile, persoane fizice sau juridice, pentru şi în susţinerea nevoilor activităţilor proprii.
(6) Zborurile particulare reprezintă operaţiunile aeriene, altele decât cele de transport în interes personal, efectuate de deţinătorii de aeronave civile, persoane fizice, exclusiv în scop necomercial.
(7) Zborurile sportive reprezintă operaţiunile aeriene civile efectuate de persoane fizice sau juridice, utilizându-se aeronave civile proprii sau închiriate, exclusiv în scop sportiv.
(8) Zborurile-şcoală reprezintă operaţiunile aeriene civile organizate de persoane juridice în scopul iniţierii, pregătirii, instruirii şi perfecţionării personalului aeronautic navigant.
(9) Operatorii aerieni români care efectuează operaţiuni de lucru aerian sau de aviaţie generală pe teritoriul României sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare pentru pagube produse terţilor. Plafonul minim al poliţelor de asigurare încheiate în acest caz se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 52. – (1) Operaţiunile de lucru aerian sunt activităţile efectuate de operatori aerieni pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătăţii publice şi protecţiei mediului, de căutare şi salvare, cercetare ştiinţifică, fotografiere, monitorizare, publicitate, precum şi în alte scopuri, pe baza autorizaţiei şi/sau a licenţei eliberate de Ministerul Transporturilor.
(2) Ministerul Transporturilor va emite reglementările privind autorizarea şi/sau licenţierea operatorilor aerieni pentru desfăşurarea operaţiunilor de lucru aerian pe teritoriul României.
(3) Operatorii aerieni români autorizaţi pot desfăşura operaţiuni de lucru aerian pe teritoriul României cu aeronave înmatriculate în alt stat, numai în urma obţinerii unei licenţe corespunzătoare, eliberată de Ministerul Transporturilor.
Art. 53. – Ministerul Transporturilor va emite reglementările aeronautice privind desfăşurarea operaţiunilor de aviaţie generală.

 

CAPITOLUL VIII
Protecţia mediului

 

Art. 54. – Protecţia mediului reuneşte toate activităţile ce au ca scop evaluarea şi minimalizarea impactului aviaţiei civile asupra mediului, datorat zgomotului produs de aeronavele civile, emisiilor motoarelor de aviaţie, evacuării substanţelor folosite la spălarea, degivrarea şi tratarea aeronavelor civile sau în cadrul altor activităţi din domeniul aeronautic.
Art. 55. – (1) Ministerul Transporturilor va statua principiile directoare, limitările şi măsurile corespunzătoare privind protecţia mediului, specifice acestui domeniu.
(2) Ministerul Transporturilor adoptă politici de stimulare a implementării tehnologiilor moderne nepoluante în aviaţia civilă.
Art. 56. – În scopul protecţiei mediului, Ministerul Transporturilor poate restricţiona operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din România sau în spaţiul aerian naţional.
Art. 57. – Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului*), stabileşte aeroporturile din România care, în urma derulării activităţilor specifice, au un impact semnificativ asupra mediului, în vederea implementării de programe de protecţie a mediului.
___________
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 17/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001.

Art. 58. – Ministerul Transporturilor asigură, prin reglementări specifice:
1. un sistem unic de monitorizare a zgomotului pe aeroporturi, care
a) să permită evaluarea zgomotului produs de operarea unei aeronave civile pe aeroport;
b) să asigure o corelaţie între nivelul de zgomot şi efectul acestuia asupra populaţiei şi mediului;
c) să fie în conformitate cu reglementările, standardele, practicile, recomandările şi procedeele elaborate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, Conferinţa Europeană a Aviaţiei Civile şi de alte organizaţii internaţionale de aviaţie civilă la care România este parte şi, de asemenea, să asigure controlul respectării acestor reglementări;
2. un sistem de cartografiere fonică a zonelor adiacente aeroporturilor, care să permită utilizarea ecologică a acestora.
Art. 59. – Ministerul Transporturilor, la solicitarea administratorului aeroportului, poate aproba măsuri temporare şi derogări ce permit operarea aeronavelor civile, care au impact semnificativ asupra mediului.
Art. 60. – Prevederile art. 56 nu se aplică următoarelor categorii de aeronave civile:
a) aeronavele de stat româneşti;
b) aeronavele româneşti care execută misiuni oficiale, prezidenţiale sau guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate;
c) aeronavele ce operează în folosul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Crucii Roşii şi Semilunii Roşii;
d) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare şi de salvare ori care transportă personal sau materiale în cadrul acestor misiuni;
e) aeronavele care efectuează misiuni umanitare şi de ajutorare urgentă;
f) aeronavele care sunt nevoite să aterizeze din cauze tehnice, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situaţii de forţă majoră;
g) aeronavele care aterizează din dispoziţia Ministerului Transporturilor şi/sau a Ministerului Apărării Naţionale.

 

CAPITOLUL IX
Siguranţa zborului

SECŢIUNEA I
Generalităţi

 

Art. 61. – Reglementările legale din România referitoare la siguranţa zborului în spaţiul aerian naţional se aplică oricărei aeronave civile, indiferent de statul de înmatriculare, precum şi echipajului şi călătorilor aflaţi la bord.
Art. 62. – În scopul asigurării siguranţei zborului Ministerul Transporturilor emite şi revizuieşte ori de câte ori este cazul reglementări aeronautice specifice, conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate şi procedurile elaborate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi de alte organisme internaţionale de aviaţie civilă la care România este parte, şi asigură controlul respectării acestora.

 

SECŢIUNEA a II-a
Autorizarea agenţilor aeronautici civili

 

Art. 63. – În acopul realizării siguranţei zborurilor următoarele categorii de agenţi aeronautici civili sunt supuşi controlului, evaluării şi autorizării, precum şi supravegherii permanente de către Ministerul Transporturilor, direct sau prin organisme tehnice specializate, instituţii publice sau societăţi comerciale autorizate, cărora li se deleagă competenţe în acest sens:
a) operatori aerieni, în funcţie de operaţiunile aeriene civile pe care le desfăşoară;
b) agenţi aeronautici civili care au ca obiect de activitate proiectarea, încercările de tip şi specializate, fabricaţia, depozitarea, distribuţia, întreţinerea şi reparaţiile curente şi generale ale aeronavelor civile, motoarelor şi elicelor acestora, precum şi ale componentelor, furnizarea de materiale şi piese de schimb avionabile;
c) agenţi aeronautici civili care desfăşoară activităţi de proiectare, construcţii, montaj, reparaţii pentru obiective care aparţin aviaţiei civile;
d) agenţi aeronautici civili care au ca obiect de activitate dirijarea şi controlul traficului aerian, informarea aeronautică şi serviciile meteorologice pentru aeronautică, protecţia navigaţiei aeriene, precum şi activităţile aeroportuare;
e) agenţi aeronautici civili care se ocupă cu formarea şi perfecţionarea personalului aeronautic civil;
f) alte categorii de agenţi aeronautici civili care au ca obiect de activitate orice alt domeniu aeronautic conex.
Art. 64. – Ministerul Transporturilor emite reglementările, standardele şi procedurile privind autorizarea agenţilor aeronautici civili.
Art. 65. – În cazul constatării nerespectării condiţiilor şi criteriilor de autorizare şi/sau de licenţiere, Ministerul Transporturilor suspendă sau anulează autorizaţia şi/sau licenţa agentului aeronautic civil.

 

SECŢIUNEA a III-a
Personalul aeronautic civil

 

Art. 66. – (1) Activităţile aeronautice civile se efectuează de către personalul atestat în acest scop.
(2) Ministerul Transporturilor emite reglementări specifice privind categoriile de personal aeronautic civil supus atestării, precum şi planurile tematice de pregătire, examinare teoretică şi practică.
(3) Orice persoană care face dovada absolvirii unui curs sau a unui program corespunzător de pregătire de specialitate aeronautică poate solicita atestarea ca personal aeronautic civil pentru acea specialitate.
Art. 67. – Documentele de calificare ale personalului aeronautic civil sunt documente obligatorii pe întreaga durată a desfăşurării activităţii ca personal aeronautic civil.
Art. 68. – (1) Licenţele sunt valabile pentru o perioadă limitată; ele se reînnoiesc periodic, în urma verificării aptitudinilor, în conformitate cu reglementările stabilite în acest sens.
(2) Prelungirea valabilităţii, preschimbarea, suspendarea şi retragerea documentelor de calificare ale întregului personal aeronautic civil din România sunt efectuate de Ministerul Transporturilor.
Art. 69. – Brevetele şi licenţele emise de alte state pot fi recunoscute sau validate în România numai dacă criteriile în baza cărora au fost eliberate se situează cel puţin la nivelul standardelor minime recomandate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale sau de alte organizaţii internaţionale de profil şi dacă sunt acceptate în reglementările specifice române.
Art. 70. – Examenele medicale ale candidaţilor care solicită atestarea ca personal aeronautic civil pot fi efectuate numai de către o instituţie medicală autorizată în acest sens.

SECŢIUNEA a IV-a
Certificatele privind aeronavele civile

Art. 71. – (1) Aeronavele civile care se înmatriculează în România, motoarele şi elicele acestora trebuie să posede un certificat de tip emis de Ministerul Transporturilor.
(2) În certificatul de tip se înscriu durata valabilităţii acestuia, condiţiile şi limitările care sunt cerute în interesul siguranţei zborului.
Art. 72. – (1) Producţia de serie a aeronavelor civile şi a componentelor acestora se autorizează de Ministerul Transporturilor printr-un permis de producţie, în baza constatării că produsele de serie ale oricărei aeronave civile, pentru care a fost emis un certificat de tip, se conformează acestuia.
(2) În permisul de producţie se înscriu durata de valabilitate a acestuia, condiţiile şi limitările care sunt necesare în interesul siguranţei zborului.
Art. 73. – (1) Punerea în serviciu a unei aeronave civile nu poate fi făcută decât după obţinerea certificatului de navigabilitate, eliberat în urma constatării că aeronava civilă este conformă cu certificatul de tip, cu condiţiile prevăzute în permisul de producţie şi că este aptă de zbor.
(2) În certificatul de navigabilitate se înscriu durata valabilităţii, categoriile de activităţi pentru care aeronava civilă poate fi folosită, alte condiţii şi limitări impuse de asigurarea siguranţei zborului.
Art. 74. – (1) Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice specifice privind certificarea aeronavelor civile.
(2) Ministerul Transporturilor poate stabili categorii de aeronave şi paraşute care, prin excepţie de la prevederile art. 73, pot efectua zboruri fără să deţină certificat de tip şi/sau de navigabilitate.

 

SECŢIUNEA a V-a
Aerodromuri

 

Art. 75. – Un aerodrom poate fi utilizat pentru operarea aeronavelor civile, numai dacă administratorul deţine o autorizaţie valabilă, eliberată de Ministerul Transporturilor şi numai în condiţiile prevăzute în aceasta.
Art. 76. – În scopul asigurării siguranţei zborului Ministerul Transporturilor împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu avizul ministerelor interesate stabilesc zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă aferente aerodromurilor şi amplasării echipamentelor de protecţie a navigaţiei aeriene.
Art. 77. – În zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă nu pot fi construite şi amplasate nici un fel de construcţii, instalaţii şi echipamente noi fără avizul Ministerului Transporturilor.
Art. 78. – Administratorii aerodromurilor, ai echipamentelor de protecţie a navigaţiei aeriene, cât şi proprietarii terenurilor, clădirilor şi amenajărilor aflate în zonele supuse servituţilor de aeronautică civilă, sunt obligaţi să respecte restricţiile impuse prin reglementările specifice referitoare la aceste zone.

 

CAPITOLUL X
Securitatea aeronautică

 

Art. 79. – Protecţia aviaţiei civile împotriva actelor de intervenţie ilicită se realizează pe baza Programului Naţional de Securitate Aeronautică, elaborat de Ministerul Transporturilor şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 80. – Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat responsabilă pentru dezvoltarea, implementarea şi aplicarea programului prevăzut la art. 79.

 

CAPITOLUL XI
Facilităţi aeronautice

 

Art. 81. – Facilităţile aeronautice se realizează pe baza Programului Naţional de Facilităţi Aeronautice, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 82. – (1) Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat responsabilă pentru dezvoltarea, implementarea şi operaţionalitatea programului prevăzut la art. 81.
(2) Ministerul Transporturilor este, de asemenea, autoritatea de stat responsabilă pentru stabilirea reglementărilor privind facilităţile aeronautice minime obligatorii.

 

CAPITOLUL XII
Căutarea şi salvarea aeronavelor civile

 

Art. 83. – În spaţiul aerian naţional, precum şi pe teritoriul României operaţiunile de căutare şi salvare a aeronavelor civile aflate în primejdie şi a supravieţuitorilor unui accident de aviaţie se realizează prin sistemul naţional de căutare şi salvare.
Art. 84. – Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de căutare şi salvare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 85. – Asistenţa de căutare şi de salvare se acordă tuturor aeronavelor civile şi supravieţuitorilor unui accident de aviaţie.
Art. 86. – Toate autorităţile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice solicitate au obligaţia de a acorda asistenţă în cazul operaţiunilor de căutare şi de salvare, urmărindu-se prioritar salvarea vieţilor omeneşti, precum şi prevenirea amplificării daunelor şi conservarea dovezilor esenţiale pentru anchetarea adecvată a accidentelor.

 

CAPITOLUL XIII
Anchetarea incidentelor şi a accidentelor de aviaţie civilă

 

Art. 87. – Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat pentru reglementarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor privind ancheta administrativă a incidentelor şi a accidentelor de aviaţie civilă.
Art. 88. – (1) Scopul anchetei administrative îl reprezintă determinarea reală a cauzelor şi a împrejurărilor care au condus la producerea incidentului sau a accidentului de aviaţie civilă, precum şi identificarea măsurilor preventive corespunzătoare.
(2) Obiectivul anchetei administrative îl reprezintă prevenirea producerii unor incidente sau accidente de aviaţie civilă similare.
Art. 89. – (1) Ancheta administrativă este independentă de ancheta penală sau disciplinară.
(2) Stabilirea responsabilităţilor, a persoanelor vinovate, a gradului de vinovăţie, precum şi aplicarea sancţiunilor sunt de competenţa organelor abilitate prin lege.
Art. 90. – Operatorii aerieni sau celelalte organisme care au competenţe tehnice şi operaţionale în domeniul aeronauticii civile sunt obligate să informeze Ministerul Transporturilor asupra producerii tuturor incidentelor şi accidentelor de aviaţie civilă.
Art. 91. – Echipajele aeronavelor civile, precum şi orice persoană fizică sau juridică sunt obligate să furnizeze, pe toată durata anchetei administrative, toate informaţiile şi relaţiile care le sunt cunoscute, cerute de această anchetă.

 

CAPITOLUL XIV
Sancţiuni

 

Art. 92. – Încălcarea prevederilor prezentului Cod aerian atrage, după caz, răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală a persoanelor vinovate.
Art. 93. – Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
a) lipsa documentelor obligatorii individuale sau de bord, prevăzute de reglementările în vigoare;
b) încălcarea reglementărilor referitoare la condiţiile de exploatare a tehnicii aeronautice;
c) delestarea neautorizată a combustibilului sau delestarea acestuia în zone ori în situaţii neautorizate de la bordul unei aeronave civile aflate în evoluţie, precum şi scurgerile de combustibil la sol;
d) refuzul operatorului unei aeronave civile de a prezenta persoanelor împuternicite prin lege documentele aeronavei şi ale echipajului şi de a permite efectuarea inspecţiei acestora;
e) neinformarea Ministerului Transporturilor cu privire la producerea incidentelor şi accidentelor de aviaţie civilă, de către cei care au această obligaţie şi în condiţiile stabilite de lege.
Art. 94. – Contravenţiile prevăzute la art. 93 se sancţionează cu amendă.
Art. 95. – Nerespectarea normelor privind activitatea aeroportuară constituie contravenţie şi se sancţionează conform reglementărilor aeroportuare.
Art. 96. – Contravenţiile privind încălcarea prevederilor referitoare la servituţile aeronautice civile în interesul circulaţiei aeriene vor fi sancţionate cu amendă.
Art. 97. – (1) Constatarea faptelor contravenţionale, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de organele abilitate de Ministerul Transporturilor.
(2) Cuantumul amenzilor se stabileşte şi se reactualizează prin hotărâre a Guvernului.
(3) Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.
Art. 98. – Încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Art. 99. – (1) Încredinţarea comenzilor aeronavei civile de către pilotul comandant unei persoane neautorizate se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Părăsirea fără aprobare a postului de către orice membru al echipajului de conducere sau de către personalul ce asigură direct informarea, dirijarea şi controlul traficului aerian, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art. 100. – (1) Efectuarea serviciului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise de autoritatea de reglementare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită de către personalul aeronautic civil navigant, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
(3) Este considerat sub influenţa băuturilor alcoolice personalul care are o îmbibaţie alcoolică în sânge între 0,50/00 şi 10/00.
Art. 101. – (1) Efectuarea serviciului în stare de ebrietate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită de personalul aeronautic navigant pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Este considerat în stare de ebrietate personalul care are o îmbibaţie alcoolică în sânge mai mare de 10/00.
Art. 102. – Exercitarea fără drept de către orice persoană a atribuţiilor care revin echipajului unei aeronave civile se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 103. – (1) Se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:
a) exploatarea unei aeronave fără a poseda certificat de înmatriculare şi certificat de navigabilitate;
b) exploatarea unei aeronave cu nerespectarea condiţiilor, limitărilor sau a altor cerinţe prevăzute în certificatul de navigabilitate ori în celelalte documente privind aeronava;
c) inscripţionarea neconformă cu certificatul de înmatriculare sau suprimarea mărcilor de inscripţionare;
d) distrugerea sau sustragerea oricărui document de bord impus de regulile sau reglementările aeriene în vigoare;
e) încălcarea regulilor privind survolul.
(2) Fapta prevăzută la lit. a), săvârşită după refuzul eliberării certificatului de înmatriculare sau a certificatului de navigabilitate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.
Art. 104. – În înţelesul prevederilor prezentului capitol:
a) o aeronavă se consideră a fi în serviciu din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea unui anumit zbor până la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare; perioada de serviciu cuprinde în orice caz întregul timp în care aeronava se află în zbor, în sensul prevederilor lit. b);
b) o aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, îmbarcarea fiind terminată, toate uşile exterioare au fost închise şi până în momentul în care una dintre aceste uşi a fost deschisă în vederea debarcării; în caz de aterizare forţată se consideră că zborul se continuă până când autoritatea competentă preia în sarcină aeronava, persoanele şi bunurile de la bord.
Art. 105. – Se pedepsesc cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte:
a) efectuarea de operaţiuni aeriene civile fără autorizaţie sau licenţă prevăzută de lege, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, sănătatea publică sau protecţia mediului;
b) desfăşurarea de activităţi în perimetrul infrastructurii aeroportuare, fără autorizaţie sau licenţă legală, de către persoane juridice, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului.
Art. 106. – Comunicarea de informaţii, ştiind că acestea sunt false, dacă prin acest fapt se periclitează siguranţa zborului, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani. Dacă fapta se săvârşeşte în scopul devierii itinerarului de zbor, pedeapsa este de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 107. – (1) Folosirea fără drept a oricărui dispozitiv, armă sau substanţă, în scopul producerii unui act de violenţă împotriva unei persoane aflate pe un aeroport care deserveşte aviaţia civilă se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Săvârşirea oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 108. – (1) Plasarea sau folosirea ilegală a oricărui dispozitiv, substanţă sau armă pentru distrugerea sau avarierea gravă a dotărilor care aparţin unui aeroport sau unei aeronave care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport, precum şi pentru întreruperea serviciilor aeroportului, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa aeroportului, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Distrugerea sau deteriorarea gravă a instalaţiilor şi a echipamentelor pentru protecţia navigaţiei aeriene ori tulburarea în orice mod a funcţionării serviciilor de navigaţie aeriană, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi distrugerea unei aeronave în serviciu sau deteriorarea acesteia, în aşa fel încât să o facă inaptă de zbor ori să îi pună în pericol securitatea în zbor.
(4) Plasarea sau înlesnirea plasării pe o aeronavă civilă, prin orice mijloace, a unui dispozitiv, a unei arme sau substanţe apte să distrugă sau să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranţa zborului se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 109. – Preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum şi exercitarea fără drept a controlului asupra aeronavei se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 110. – Dacă faptele prevăzute în prezentul capitol au avut ca urmare decesul uneia sau al mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Art. 111. – (1) Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepseşte.
(2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în prezentul capitol.
Art. 112. – (1) Acţiunea penală pentru faptele prevăzute la art. 98-111 se pune în mişcare numai la sesizarea organului de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul aviaţiei civile.
(2) Cercetarea faptelor care fac obiectul prezentului capitol, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt de competenţa procurorului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială acestea au fost săvârşite.

 

CAPITOLUL XV
Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

Art. 113. – Reglementările emise de Ministerul Transporturilor în aplicarea prevederilor prezentului Cod aerian sunt obligatorii pentru toţi agenţii aeronautici civili.
Art. 114. – La instituirea de către Preşedintele României a stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi la declararea mobilizării parţiale sau generale a Forţelor Armate ori în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării aplicarea prevederilor prezentului Cod aerian se suspendă în parte sau în întregime, activitatea aeronautică în spaţiul aerian naţional urmând să se desfăşoare conform normelor stabilite de autorităţile militare competente, potrivit legii.
Art. 115. – Prezentul Cod aerian intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1998*).
____________
*) A se vedea şi data intrării în vigoare a actului normativ modificator.

Art. 116. – Se abrogă integral Codul aerian aprobat prin Decretul nr. 516/1953, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare.

siweb - web design

Documentele prezentate pe acest site sunt legi de interes general, prezentate cu caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici. Va recomandam sa consultati legislatia oficiala publicata in Monitorul Oficial.
Cod-juridic.ro nu poate fi facut raspunzatoar in nici un fel de pierderile sau daunele pe care cineva le-ar putea suferi ca urmare a folosirii in vreun fel a informatiilor prezentate in acest site web.

web design sibiu