Elefant.ro - Premium

Libris.ro

CP 2006 - Partea generala - Titlul 2 - Infractiunea

TITLUL II

INFRACTIUNEA

 

Capitolul I

Dispozitii generale

 

Art. 17. - Trasaturile esentiale ale infractiunii

Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savârsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.

 

Art. 18. - Pericolul social al faptei

Fapta care prezinta pericol social în întelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate în art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

 

Art. 181. - Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita în mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de scopul urmarit, de împrejurarile în care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita faptuitorului.

În cazul faptelor prevazute în prezentul articol, procurorul sau instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute în art. 91.

 

Art. 19. – Vinovatia

Vinovatie exista când fapta care prezinta pericol social este savârsita cu intentie sau din culpa.

1. Fapta este savârsita cu intentie când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savârsirea acelei fapte;

b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.

2. Fapta este savârsita din culpa când infractorul:

a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce;

b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Fapta constând într-o actiune savârsita din culpa constituie infractiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta.

Fapta constând într-o inactiune constituie infractiune fie ca este savârsita cu intentie, fie din culpa, afara de cazul când legea sanctioneaza numai savârsirea ei cu intentie.

Art. 191.  - Conditiile rãspunderii penale a persoanelor juridice

Persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritãtilor publice si a institutiilor publice care desfãsoarã o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, rãspund penal pentru infractiunile sãvârsite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacã fapta a fost sãvârsitã cu forma de vinovãtie prevãzutã de legea penalã.

Rãspunderea penalã a persoanei juridice nu exclude rãspunderea penalã a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la sãvârsirea aceleiasi infractiuni.

 

Capitolul II

TENTATIVA

 

Art. 20. - Continutul tentativei

Tentativa consta în punerea în executare a hotarârii de a savârsi infractiunea, executare care a fost însa întrerupta sau nu si-a produs efectul.

Exista tentativa si în cazul în care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita împrejurarii ca în timpul când s-au savârsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

Nu exista tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea.

 

Art. 21. - Pedepsirea tentativei

Tentativa se pedepseste numai când legea prevede expres aceasta.

Tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

În cazul persoanei juridice, tentativa se sanctioneazã cu amendã cuprinsã între minimul special si maximul special al amenzii prevãzute de lege pentru infractiunea consumatã, reduse la jumãtate. La aceastã pedeapsã se pot adãuga una sau mai multe pedepse complementare.

 

Art. 22. - Desistarea si împiedicarea rezultatului

Este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Daca actele îndeplinite pâna în momentul desistarii sau împiedicarii producerii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune.

 

Capitolul III

PARTICIPATIA

 

Art. 23. – Participantii

Participanti sunt persoanele care contribuie la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala în calitate de autori, instigatori sau complici.

 

Art. 24. – Autorul

Autor este persoana care savârseste în mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala.

 

Art. 25. – Instigatorul

Instigator este persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala.

 

Art. 26. – Complicele

Complice este persoana care, cu intentie, înlesneste sau ajuta în orice mod la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul savârsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savârsirea faptei promisiunea nu este îndeplinita.

 

Art. 27. - Pedeapsa în caz de participatie

Instigatorul si complicele la o fapta prevazuta de legea penala savârsita cu intentie se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contributia fiecaruia la savârsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 72.

 

Art. 28. - Circumstantele personale si reale

Circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrâng asupra celorlalti.

Circumstantele privitoare la fapta se rasfrâng asupra participantilor, numai în masura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.

 

Art. 29. - Instigarea neurmata de executare

Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum si actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de catre acesta a producerii rezultatului, se sanctioneaza cu o pedeapsa între minimul special al pedepsei pentru infractiunea la care s-a instigat si minimul general. În cazul când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Actele aratate în alineatul precedent nu se sanctioneaza, daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afara de cazul când actele îndeplinite de autor pâna în momentul desistarii constituie alta fapta prevazuta de legea penala.

 

Art. 30. - Împiedicarea savârsirii faptei

Participantul nu se pedepseste daca în cursul executarii, dar înainte de descoperirea faptei, împiedica consumarea acesteia. Daca actele savârsite pâna în momentul împiedicarii constituie o alta fapta prevazuta de legea penala, participantului i se aplica pedeapsa pentru aceasta fapta.

 

Art. 31. - Participatia improprie

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la savârsirea din culpa de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala, se sanctioneaza cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisa cu intentie.

Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite acea fapta fara vinovatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.

Dispozitiile art.28 - 30 se aplica în mod corespunzator.

 

Capitolul IV

Pluralitatea de infractiuni

 

Art. 32. - Formele pluralitatii

Pluralitatea de infractiuni constituie, dupa caz, concurs de infractiuni sau recidiva.

 

Art. 33. - Concursul de infractiuni

Concurs de infractiuni exista:

a) când doua sau mai multe infractiuni au fost savârsite de aceeasi persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savârsirea sau ascunderea altei infractiuni;

b) când o actiune sau inactiune, savârsita de aceeasi persoana, datorita împrejurarilor în care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, întruneste elementele mai multor infractiuni.

 

Art. 34. - Pedeapsa principalã în caz de concurs de infractiuni sãvârsite de persoana fizicã

În caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune în parte, iar dintre acestea se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza:

a) când s-a stabilit o pedeapsa cu detentiune pe viata si una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporita pâna la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulator, se poate adauga un spor de pâna la 5 ani;

c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplica pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporita pâna la maximul ei special, iar daca acest maxim nu este îndestulator, se poate adauga un spor de pâna la jumatate din acel maxim;

d) când s-a stabilit o pedeapsa cu închisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare si mai multe pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa închisorii, potrivit dispozitiei de la lit. b), la care se poate adauga amenda, potrivit dispozitiei de la lit. c).

Prin aplicarea dispozitiilor din alineatul precedent nu se poate depasi totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente.

 

Art. 35. - Pedeapsa complimentara si masurile de siguranta în caz de concurs de infractiuni

Daca pentru una dintre infractiunile concurente s-a stabilit si o pedeapsa complimentara, aceasta se aplica alaturi de pedeapsa închisorii.

Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natura diferita, sau chiar de aceeasi natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa închisorii.

Daca s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natura si cu acelasi continut, se aplica cea mai grea dintre acestea.

Mãsurile de sigurantã de naturã diferitã sau de aceeasi naturã, dar cu un continut diferit, luate în cazul infractiunilor concurente, se cumuleazã.

Dacã s-au luat mai multe mãsuri de sigurantã de aceeasi naturã si cu acelasi continut, dar pe durate diferite, se aplicã o singurã datã mãsura de sigurantã cu durata cea mai lungã. În cazul mãsurilor de sigurantã de aceeasi naturã si cu acelasi continut, luate conform art. 118 alin. 1 lit. a)–e), acestea se cumuleazã.

 

Art. 36. - Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente sãvârsite de persoana fizicã

Daca infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta, se aplica dispozitiile art. 34 si 35.

Dispozitiile art. 34 si 35 se aplica si în cazul în care, dupa ce o hotarâre de condamnare a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat suferise si o alta condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta.

Daca infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicata prin hotarârea anterioara, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente.

Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infractiuni se aplica si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau înlocuita cu pedeapsa închisorii.

 

Art. 37. – Recidiva în cazul persoanei fizice

Existã recidivã pentru persoana fizicã în urmãtoarele cazuri:

a) când dupa ramânerea definitiva a unei hotarâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este închisoarea mai mare de un an;

b) când dupa executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa împlinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;

c) când dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu închisoare pâna la 6 luni sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescrierea executarii a cel putin trei asemenea pedepse, cel condamnat savârseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

maimare de un an.

Exista recidiva si în cazurile în care una dintre pedepsele prevazute în alin. 1 este detentiunea pe viata.

Pentru stabilirea starii de recidiva în cazurile prevazute în alin. 1 lit. a) si b) si alin. 2, se poate tine seama si de hotarârea de condamnare pronuntata în strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea româna, daca hotarârea de condamnare a fost recunoscuta potrivit dispozitiilor legii.

 

Art. 38. - Condamnarile care nu atrag starea de recidiva

La stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de hotarârile de condamnare privitoare la:

a) infractiunile savârsite în timpul minoritatii;

a1) infractiunile savârsite din culpa;

b) infractiunile amnistiate;

c) faptele care nu mai sunt prevazute ca infractiuni de legea penala.

De asemenea, nu se tine seama de condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinta carora s-a împlinit termenul de reabilitare.

 

Art. 39. - Pedeapsa în caz de recidivã pentru persoana fizicã

În cazul recidivei prevazute în art.37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilita pentru infractiunea savârsita ulterior si pedeapsa aplicata pentru infractiunea anterioara se contopesc potrivit dispozitiilor art. 34 si 35. Sporul prevazut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mari pâna la 7 ani.

Daca pedeapsa anterioara a fost executata în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai ramas de executat si pedeapsa aplicata pentru infractiunea savârsita ulterior.

În cazul savârsirii unei infractiuni dupa evadare, prin pedeapsa anterioara se întelege pedeapsa care se executa, cumulata cu pedeapsa aplicata pentru evadare.

În cazul recidivei prevazute în art.37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsa pâna la maximul special. Daca maximul special este neîndestulator, în cazul închisorii se poate adauga un spor de pâna la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult doua treimi din maximul special.

În cazul recidivei prevazute în art.37 lit. c) se aplica în mod corespunzator dispozitiile din alineatele precedente.

Daca dupa ramânerea definitiva a hotarârii de condamnare si mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata, se descopera ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanta aplica dispozitiile din alin. 1 în cazul recidivei prevazute în art. 37 lit. a) si dispozitiile din alin. 4 în cazul recidivei prevazute în art. 37 lit. b).

Dispozitiile alineatului precedent se aplica si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau înlocuita cu pedeapsa închisorii.

 

Art. 40. - Pedeapsa în unele cazuri când nu exista recidiva

Când dupa condamnarea definitiva cel condamnat savârseste din nou o infractiune, înainte de începerea executarii pedepsei, în timpul executarii acesteia sau în stare de evadare, si nu sunt întrunite conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

În cazul persoanei juridice, dacã nu sunt întrunite conditiile prevãzute în art. 402 alin. 1 lit. a), pedeapsa se aplicã potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

 

Art. 401.  - Pedeapsa în caz de concurs de infractiuni sãvârsite de persoana juridicã

În caz de concurs de infractiuni sãvârsite de persoana juridicã, se stabileste pedeapsa amenzii pentru fiecare infractiune în parte si se aplicã amenda cea mai mare, care poate fi sporitã pânã la maximul special prevãzut în art. 711 alin. 2 sau 3, iar dacã acest maxim nu este îndestulãtor, se poate adãuga un spor de pânã la o treime din acel maxim.

Dispozitiile alin. 1 se aplicã si în cazul în care persoana juridicã condamnatã definitiv este judecatã ulterior pentru o infractiune concurentã, precum si atunci când dupã ce o hotãrâre de condamnare a rãmas definitivã, se constatã cã persoana juridicã suferise si o altã condamnare definitivã pentru o infractiune concurentã. În aceste cazuri, partea din amenda executatã se scade din amenda aplicatã pentru infractiunile concurente.

Dispozitiile art.35 se aplicã în mod corespunzãtor.

 

Art. 402.  - Recidiva în cazul persoanei juridice

Existã recidivã pentru persoana juridicã în urmãtoarele cazuri:

a) când dupã rãmânerea definitivã a unei hotãrâri de condamnare, persoana juridicã sãvârseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioarã nu a fost executatã;

b) când dupã rãmânerea definitivã a unei hotãrâri de condamnare, persoana juridicã sãvârseste din nou o infractiune cu intentie, iar amenda pentru infractiunea anterioarã a fost executatã sau consideratã ca executatã.

În cazul recidivei prevãzute în alin.1 lit. a), amenda stabilitã pentru infractiunea sãvârsitã ulterior si amenda aplicatã pentru infractiunea anterioarã se contopesc, potrivit art. 401 alin. 1 si 3. Sporul prevãzut în art. 401 alin. 1 se poate mãri pânã la jumãtate.

Dacã amenda anterioarã a fost executatã în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rãmas de executat si amenda aplicatã pentru infractiunea sãvârsitã ulterior.

În cazul recidivei prevãzute în alin.1 lit. b), se aplicã pedeapsa amenzii pânã la maximul special prevãzut în art. 711 alin. 2 sau 3, iar dacã acest maxim nu este îndestulãtor, se poate adãuga un spor de pânã la douã treimi din acel maxim.

Dacã dupã rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare si mai înainte ca amenda sã fi fost executatã sau consideratã ca executatã, se descoperã cã persoana juridicã condamnatã se aflã în stare de recidivã, instanta aplicã dispozitiile din alin. 2, în cazul recidivei prevãzute în alin. 1 lit. a), si dispozitiile din alin. 4, în cazul recidivei prevãzute în alin. 1 lit. b).

 

Art. 41. - Unitatea infractiunii continuate si a celei complexe

În cazul infractiunii continuate si al infractiunii complexe nu exista pluralitate de infractiuni.

Infractiunea este continuata când o persoana savârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare în parte, continutul aceleiasi infractiuni.

Infractiunea este complexa când în continutul sau intra, ca element sau ca circumstanta agravanta, o actiune sau inactiune care constituie prin ea însasi o fapta prevazuta de legea penala.

 

Art. 42. – Pedeapsa pentru infractiunea continuatã

Infractiunea continuatã se sanctioneazã cu pedeapsa prevãzutã de lege pentru infractiunea sãvârsitã, la care se poate adãuga un spor, potrivit dispozitiilor art. 34 sau, dupã caz, art. 401 alin. 1.

 

Art. 43. - Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata sau complexa

Daca infractorul condamnat definitiv pentru o infractiune continuata sau complexa este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intra în continutul aceleiasi infractiuni, tinându-se seama de infractiunea savârsita în întregul ei, se stabileste o pedeapsa corespunzatoare, care nu poate fi mai usoara decât cea pronuntata anterior.

 

Capitolul V

Cauzele care înlatura caracterul penal al faptei

 

Art. 44. - Legitima aparare

(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de legitima aparare.

(2) Este în stare de legitima aparare acela care savârseste fapta pentru a înlatura un atac material, direct, imediat si injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public, si care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

(21) Se prezuma ca este în legitima aparare, si acela care savârseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinta, încapere, dependinta sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

(3) Este de asemenea în legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.

 

Art. 45 - Starea de necesitate

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de necesitate.

Este în stare de necesitate acela care savârseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes public.

Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a savârsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era înlaturat.

 

Art. 46 - Constrângerea fizica si constrângerea morala

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita din cauza unei constrângeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista.

De asemenea, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita din cauza unei constrângeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi înlaturat în alt mod.

 

Art. 47 - Cazul fortuit

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei împrejurari care nu putea fi prevazuta.

 

Art. 48 – Iresponsabilitatea

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, în momentul savârsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapân pe ele.

 

Art. 49 - Betia

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, în momentul savârsirii faptei, se gasea, datorita unor împrejurari independente de vointa sa, în stare de betie completa produsa de alcool sau de alte substante.

Starea de betie voluntara completa produsa de alcool sau de alte substante nu înlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, dupa caz, o circumstanta atenuanta sau agravanta.

 

Art. 50 - Minoritatea faptuitorului

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

 

Art. 51 - Eroarea de fapt

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, când faptuitorul, în momentul savârsirii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii sau împrejurari de care depinde caracterul penal al faptei.

Nu constituie o circumstanta agravanta împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul savârsirii infractiunii.

Dispozitiile alin. 1 si 2 se aplica si faptelor savârsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei sau împrejurarii respective nu este ea însasi rezultatul culpei.

Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu înlatura caracterul penal al faptei.

siweb - web design

Documentele prezentate pe acest site sunt legi de interes general, prezentate cu caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici. Va recomandam sa consultati legislatia oficiala publicata in Monitorul Oficial.
Cod-juridic.ro nu poate fi facut raspunzatoar in nici un fel de pierderile sau daunele pe care cineva le-ar putea suferi ca urmare a folosirii in vreun fel a informatiilor prezentate in acest site web.

web design sibiu