Cod Juridic - Legislatia de care ai nevoie

Elefant.ro - Premium

Libris.ro

CV 2006 - Titlul 9 - Datoria vamala

TITLUL IX

Datoria vamalã

 

CAPITOLUL I

Garantarea cuantumului datoriei vamale

 

Art. 211. – (1) Când, în conformitate cu reglementãrile vamale, autoritatea vamalã solicitã constituirea unei garantii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de garantie trebuie sã fie constituitã de debitor sau de potentialul debitor.

(2) Autoritatea vamalã solicitã o singurã garantie pentru o datorie vamalã.

(3) Garantia poate fi constituitã, cu acordul autoritãtii vamale, si de cãtre o tertã persoanã.

(4) Când debitorul sau potentialul debitor este o autoritate publicã, nu i se solicitã nici o garantie.

(5) Autoritatea vamalã poate renunta la solicitarea constituirii unei garantii când cuantumul ce trebuie garantat nu depãseste echivalentul în lei a 500 euro.

Art. 212. – (1) Când reglementãrile vamale lasã la latitudinea autoritãtii vamale constituirea garantiei, aceasta poate fi cerutã de autoritatea vamalã atâta timp cât se considerã cã datoria vamalã care a luat sau poate lua nastere nu este sigur cã se va achita în termenul legal.

(2) Când garantia nu este solicitatã, autoritatea vamalã poate cere de la persoana mentionatã la art. 211 alin. (1) un angajament de asumare a obligatiilor pe care aceastã persoanã trebuie sã le îndeplineascã în mod legal.

(3) Garantia mentionatã la alin. (1) este solicitatã în momentul aplicãrii reglementãrilor care prevãd constituirea unei asemenea garantii sau în orice moment ulterior când autoritatea vamalã considerã cã nu este sigur cã datoria vamalã care a luat sau poate lua nastere se va achita în termenul legal.

Art. 213. – La cererea persoanei mentionate la art. 211 alin. (1) sau (3), autoritatea vamalã poate permite constituirea unei garantii globale, care sã acopere douã sau mai multe operatiuni vamale pentru care a luat sau poate lua nastere o datorie vamalã.

Art. 214. – (1) Atunci când legislatia vamalã prevede constituirea unei garantii si sub rezerva dispozitiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamalã stabileste cuantumul unei astfel de garantii la un nivel egal cu:

a) cuantumul exact al datoriei vamale, când aceasta poate fi stabilitã cu certitudine în momentul solicitãrii garantiei;

b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua nastere, asa cum a fost estimatã de autoritatea vamalã în alte cazuri.

(2) Când se constituie o garantie globalã pentru datorii vamale al cãror cuantum se poate modifica în timp, cuantumul unei astfel de garantii este stabilit la un nivel care sã permitã acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective.

(3) Când reglementãrile vamale lasã la latitudinea autoritãtii vamale constituirea garantiei, cuantumul acesteia este stabilit de autoritatea vamalã în asa fel încât sã nu depãseascã nivelul prevãzut la alin. (1) si (2).

Art. 215. – O garantie se poate constitui:

a) printr-un depozit bãnesc;

b) printr-un garant.

Art. 216. – (1) Depozitul bãnesc se constituie în lei.

(2) Depozitul bãnesc se constituie prin depunerea unei sume în numerar sau a unor instrumente de decontare recunoscute ca mijloace de platã de cãtre trezoreria statului.

Art. 217. – (1) Garantul se angajeazã în scris sã plãteascã în solidar cu debitorul suma garantatã a datoriei vamale care devine exigibilã.

(2) Garantul este o tertã persoanã stabilitã în România si acceptatã de autoritatea vamalã.

(3) Autoritatea vamalã poate refuza sã accepte un garant când acesta nu conferã siguranta achitãrii datoriei vamale în termenul prevãzut.

Art. 218. – Persoana obligatã sã constituie garantia are dreptul de a alege între modalitãtile de constituire a acesteia prevãzute la art. 215. Cu toate acestea, autoritatea vamalã poate sã nu accepte modalitatea de constituire a garantiei propuse, când aceasta este incompatibilã cu buna functionare a regimului vamal respectiv. Autoritatea vamalã poate solicita ca garantia aleasã sã fie mentinutã pentru o anumitã perioadã de timp.

Art. 219. – (1) Prin regulamentul vamal se pot stabili si alte modalitãti de constituire a garantiei decât cele prevãzute la art. 215. De asemenea, se poate stabili, în cazul în care existã siguranta cã datoria vamalã se achitã, ca un depozit în numerar sã nu îndeplineascã conditiile prevãzute la art. 216.

(2) Autoritatea vamalã refuzã garantia propusã de debitorul vamal când considerã cã o astfel de garantie nu poate asigura plata datoriei vamale.

Art. 220. – Când autoritatea vamalã constatã cã garantia constituitã nu mai asigurã plata datoriei vamale în termenul prevãzut sau nu mai este suficientã pentru acoperirea datoriei vamale, aceasta solicitã persoanei mentionate la art. 211 alin. (1), la alegerea sa, sã constituie o garantie suplimentarã sau sã înlocuiascã garantia initialã cu o garantie nouã.

Art. 221. – (1) Garantia nu se elibereazã pânã în momentul în care datoria vamalã pentru care a fost constituitã nu se stinge sau nu mai poate lua nastere.

Când datoria vamalã se stinge sau nu mai poate lua nastere, se elibereazã garantia.

(2) Când datoria vamalã a fost stinsã partial sau poate lua nastere numai cu privire la o parte a cuantumului care a fost garantat, o parte a garantiei este eliberatã la cererea persoanei interesate, numai când cuantumul în cauzã justificã o astfel de mãsurã.

Art. 222. – În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de cãtre Autoritatea Nationalã a Vãmilor si aprobatã de ministrul finantelor publice, autoritatea vamalã poate acorda scutire de la obligatia garantãrii datoriei vamale.

 

CAPITOLUL II

Nasterea datoriei vamale

 

Art. 223. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere prin:

a) punerea în liberã circulatie a mãrfurilor supuse drepturilor de import;

b) plasarea unor astfel de mãrfuri sub regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul acceptãrii declaratiei vamale în cauzã.

(3) Debitorul este declarantul. În situatia unei reprezentãri indirecte, persoana pe seama cãreia se face declaratia vamalã este, de asemenea, debitor. Când se întocmeste o declaratie vamalã pentru unul din regimurile mentionate la alin. (1), pe baza unor date care au ca efect faptul cã toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au furnizat informatiile necesare la întocmirea declaratiei si care stiau sau care ar fi trebuit sã stie cã aceste informatii erau false sunt, de asemenea, debitori.

Art. 224. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere si prin:

a) introducerea ilegalã pe teritoriul vamal al României a mãrfurilor supuse drepturilor de import;

b) introducerea ilegalã a mãrfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonã liberã sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegalã reprezintã orice introducere care încalcã dispozitiile art. 64–67 si art. 195 lit. b).

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile sunt introduse ilegal.

(3) Debitorii sunt:

a) persoana care introduce ilegal mãrfurile în cauzã;

b) orice persoanã care a participat la introducerea ilegalã a mãrfurilor si care stia sau ar fi trebuit sã stie cã o astfel de introducere este ilegalã;

c) orice persoanã care a cumpãrat sau a detinut mãrfurile în cauzã si care stia sau ar fi trebuit sã stie, în momentul achizitionãrii sau primirii mãrfurilor, cã acestea au fost introduse ilegal.

Art. 225. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere si prin sustragerea de sub supraveghere vamalã a mãrfurilor supuse drepturilor de import.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul sustragerii mãrfurilor de sub supraveghere vamalã.

(3) Debitorii sunt:

a) persoana care a sustras mãrfurile de sub supraveghere vamalã;

b) orice persoanã care a participat la aceastã sustragere si care stia sau ar fi trebuit sã stie cã mãrfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamalã;

c) orice persoanã care a cumpãrat sau a detinut mãrfurile în cauzã si care stia sau ar fi trebuit sã stie, în momentul achizitionãrii sau primirii mãrfurilor, cã acestea au fost sustrase de sub supraveghere vamalã;

d) dupã caz, persoana care trebuie sã execute obligatiile care rezultã din depozitarea temporarã a mãrfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mãrfuri.

Art. 226. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere si

prin:

a) neîndeplinirea uneia dintre obligatiile care rezultã, în privinta mãrfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporarã sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;

b) nerespectarea unei conditii care reglementeazã plasarea mãrfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã numai când se stabileste cã iregularitãtile prevãzute la lit. a) si b) nu au efecte semnificative asupra utilizãrii corecte a depozitãrii temporare sau a regimului vamal avut în vedere.

(3) Datoria vamalã se naste fie în momentul în care obligatia a cãrei neexecutare genereazã datoria vamalã înceteazã a mai fi îndeplinitã, fie în momentul în care mãrfurile au fost plasate sub regimul vamal în cauzã, când se stabileste ulterior cã o conditie stabilitã pentru plasarea mãrfurilor sub regimul respectiv sau pentru acordarea drepturilor de import reduse sau zero, în functie de destinatia finalã a mãrfurilor, nu a fost îndeplinitã.

(4) Debitorul este fie persoana cãreia i se cere îndeplinirea obligatiilor apãrute, în privinta mãrfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitãrii lor temporare sau a utilizãrii regimului vamal sub care au fost plasate, fie persoana cãreia i s-a cerut respectarea conditiilor care reglementeazã plasarea mãrfurilor sub acel regim.

Art. 227. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere prin consumul sau utilizarea într-o zonã liberã sau antrepozit liber a mãrfurilor supuse drepturilor de import, în alte conditii decât cele prevãzute în legislatia în vigoare. Când mãrfurile dispar si disparitia lor nu poate fi justificatã în mod temeinic autoritãtii vamale, aceasta poate considera cã mãrfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberã sau antrepozitul liber.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oarã în alte conditii decât cele prevãzute de legislatia în vigoare.

(3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mãrfurile, precum si orice persoanã care a participat la aceastã consumare sau utilizare si care stia sau ar fi trebuit sã stie cã mãrfurile au fost consumate sau utilizate în alte conditii decât cele prevãzute de legislatia în vigoare.

(4) Când autoritatea vamalã considerã cã mãrfurile care au dispãrut au fost consumate sau utilizate într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber si nu este posibilã aplicarea alin. (3), persoana obligatã la plata datoriei vamale este ultima persoanã cunoscutã de autoritatea vamalã ca fiind în posesia mãrfurilor.

Art. 228. – (1) Prin exceptie de la prevederile art. 224 si ale art. 226 alin. (1) lit. a), se considerã cã nu a luat nastere nici o datorie vamalã la import pentru o marfã când persoana interesatã face dovada cã neîndeplinirea obligatiilor ce rezultã din dispozitiile art. 64–67 si art. 195 lit. b) sau pãstrarea mãrfurilor în depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mãrfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a mãrfurilor respective ca rezultat al naturii mãrfurilor, cazului fortuit ori al fortei majore sau ca o consecintã a aprobãrii de cãtre autoritatea vamalã. În sensul prezentului alineat, mãrfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de cãtre orice persoanã.

(2) În acelasi mod se considerã cã nu a luat nastere nici o datorie vamalã la import pentru mãrfurile puse în liberã circulatie cu drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã, când astfel de mãrfuri sunt exportate sau reexportate cu aprobarea autoritãtii vamale.

Art. 229. – Când, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se considerã cã nu a luat nastere nici o datorie vamalã pentru mãrfurile puse în liberã circulatie cu drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã, orice resturi sau deseuri care rezultã dintr-o astfel de distrugere se considerã a fi mãrfuri strãine.

Art. 230. – Când, în conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226, se naste o datorie vamalã pentru mãrfurile care beneficiazã la import de drepturi de import reduse în functie de destinatia lor finalã, cuantumul achitat când mãrfurile au fost puse în liberã circulatie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Aceastã dispozitie se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care ia nastere o datorie vamalã pentru deseurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mãrfuri.

Art. 231. – (1) Datoria vamalã la export ia nastere prin exportul mãrfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, si pentru care s-a întocmit o declaratie vamalã.

(2) Datoria vamalã la export se naste în momentul în care este acceptatã declaratia vamalã.

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentãrii indirecte, persoana pe seama cãreia se face declaratia este, de asemenea, debitor.

Art. 232. – (1) Datoria vamalã la export ia nastere si prin scoaterea mãrfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fãrã declaratie vamalã.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile pãrãsesc efectiv teritoriul vamal.

(3) Debitorul este persoana care a scos mãrfurile, precum si orice persoanã care a participat la aceastã operatiune si care cunostea sau ar fi trebuit sã cunoascã faptul cã nu s-a depus o declaratie vamalã, desi aceasta ar fi trebuit sã fie depusã.

Art. 233. – (1) Datoria vamalã la export ia nastere si prin nerespectarea conditiilor în care era permisã iesirea mãrfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totalã sau partialã de drepturi de export.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile primesc o destinatie diferitã de cea pentru care li s-a permis sã pãrãseascã teritoriul vamal al României cu exonerare totalã sau partialã de drepturi de export sau, dacã autoritatea vamalã nu poate determina aceastã datã, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii conditiilor care au dat dreptul la exonerare.

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentãrii indirecte, persoana pe seama cãreia se face declaratia este, de asemenea, debitor.

Art. 234. – (1) Datoria vamalã prevãzutã la art. 223–227 si art. 231–233 ia nastere chiar dacã se referã la mãrfuri care fac obiectul mãsurilor de prohibitie sau restrictie la import sau la export, indiferent de natura acestora.

(2) Datoria vamalã nu ia nastere la introducerea ilegalã pe teritoriul vamal al României a banilor falsi sau la introducerea drogurilor si substantelor psihotrope care nu intrã în circuitul economic strict supravegheat de autoritãtile competente, pentru a fi folosite în scopuri medicale si stiintifice.

(3) În cazul infractiunilor vamale, datoria vamalã serveste la determinarea temeiului de pornire a urmãririi penale si a pedepselor penale.

(4) Dispozitiile prevãzute la alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor si contraventiilor vamale.

Art. 235. – Când legislatia vamalã prevede un tratament tarifar favorabil în functie de natura sau destinatia finalã a mãrfurilor, o scutire sau o exonerare totalã sau partialã de drepturi de import sau export în temeiul art. 49, 104, 165 sau 206–209, tratamentul tarifar favorabil, scutirea sau exonerarea se aplicã si în cazurile în care a luat nastere o datorie vamalã potrivit prevederilor art. 224–227, ale art. 232 sau 233, cu conditia ca persoana respectivã sã nu fie acuzatã de fraudã sau de neglijentã si sã prezinte dovada cã au fost îndeplinite celelalte conditii pentru aplicarea tratamentului favorabil, scutirii sau exonerãrii.

Art. 236. – Când existã mai multi debitori pentru aceeasi datorie vamalã, acestia sunt obligati sã plãteascã în solidar.

Art. 237. – (1) Cu exceptia dispozitiilor contrare prevãzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determinã pe baza elementelor de taxare din momentul nasterii datoriei vamale.

(2) Când nu este posibilã stabilirea precisã a momentului la care a luat nastere datoria vamalã, data avutã în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mãrfuri este aceea la care autoritatea vamalã constatã cã mãrfurile se gãsesc într-o situatie care determinã nasterea datoriei vamale. Când autoritatea vamalã detine informatii pe baza cãrora poate stabili cã datoria vamalã a luat nastere înainte de data constatãrii, cuantumul drepturilor de import sau de export se determinã pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepãrtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informatii.

(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile si conditiile în care se aplicã dobânzi compensatorii, pentru a evita obtinerea unor avantaje financiare prin amânarea datei de nastere a datoriei vamale sau înscrierii în evidentele contabile.

Art. 238. – (1) Datoria vamalã ia nastere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o.

(2) Dacã nu se poate stabili locul mentionat la alin. (1), datoria vamalã ia nastere la locul unde autoritatea vamalã constatã cã mãrfurile se aflã într-o situatie care genereazã datoria vamalã.

(3) Dacã mãrfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost încheiat si dacã locul nu poate fi determinat conform alin. (1) si (2), într-un termen stabilit prin regulamentul vamal, datoria vamalã ia nastere la locul unde mãrfurile au fost plasate sub acel regim vamal sau au fost introduse pe teritoriul vamal al României sub regimul respectiv.

(4) În cazul în care informatiile aflate la dispozitia autoritãtii vamale permit sã stabileascã faptul cã datoria vamalã luase deja nastere când mãrfurile se aflau în alt loc la o datã anterioarã, se considerã cã datoria vamalã a luat nastere în locul unde se poate stabili cã mãrfurile se aflau în momentul cel mai îndepãrtat în timp, în care se poate stabili existenta unei datorii vamale.

Art. 239. – (1) În mãsura în care acordurile încheiate de România prevãd acordarea unui tratament tarifar preferential la importul în alte tãri al mãrfurilor originare din România, când mãrfurile au fost obtinute în regim de perfectionare activã si sub rezerva cã mãrfurile strãine încorporate în mãrfurile originare sunt supuse plãtii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare obtinerii în alte tãri a acestui tratament tarifar preferential duce la nasterea datoriei vamale la import.

(2) Momentul în care ia nastere aceastã datorie vamalã este considerat a fi momentul acceptãrii de cãtre autoritatea vamalã a declaratiei vamale de export al mãrfurilor în cauzã.

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentãrii indirecte, persoana pe seama cãreia se întocmeste declaratia vamalã este, de asemenea, debitor.

(4) Cuantumul drepturilor de import corespunzãtor acestei datorii vamale este determinat în aceleasi conditii ca si când ar rezulta o datorie vamalã ca urmare a acceptãrii, la aceeasi datã, a declaratiei de punere în liberã circulatie a mãrfurilor prin care se încheie regimul de perfectionare activã.

 

CAPITOLUL III

Recuperarea cuantumului datoriei vamale

 

SECTIUNEA 1

Înscrierea în evidenta contabilã si comunicarea cãtre debitor a cuantumului drepturilor

 

Art. 240. – (1) Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultã dintr-o datorie vamalã, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculeazã de autoritatea vamalã în momentul în care se aflã în posesia datelor necesare si este înregistrat de aceasta în evidentele contabile sau pe alt suport echivalent.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplicã:

a) când a fost introdusã o taxã antidumping sau compensatorie provizorie;

b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depãseste pe cel stabilit pe baza unei informatii obligatorii;

c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidenta contabilã a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) Autoritatea vamalã poate sã nu înregistreze în evidentele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirãrii termenului prevãzut la art. 244 alin. (3).

Art. 241. – (1) Când ia nastere o datorie vamalã în urma acceptãrii declaratiei pentru mãrfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import sau a oricãrui alt act cu acelasi efect juridic ca aceastã acceptare, cuantumul corespunzãtor acestei datorii vamale este înregistrat în evidenta contabilã a biroului vamal de îndatã ce a fost calculat si cel mai târziu în ziua urmãtoare celei în care mãrfurilor li s-a acordat liberul de vamã. Cu toate acestea, dacã a fost constituitã o garantie, totalul cuantumului drepturilor aferente mãrfurilor cãrora li s-a acordat liberul de vamã si care au fost declarate de aceeasi persoanã într-o perioadã stabilitã de autoritatea vamalã, care nu poate depãsi 31 de zile, poate fi înregistrat o singurã datã în evidenta contabilã, la sfârsitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidenta contabilã se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.

(2) Când liberul de vamã se acordã cu conditia îndeplinirii prevederilor legale care reglementeazã fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidenta contabilã se face în cel mult douã zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligatia de a plãti drepturile rezultate din aceastã datorie. Dacã datoria vamalã este legatã de o taxã antidumping sau compensatorie provizorie, aceastã taxã se înscrie în evidenta contabilã în cel mult douã luni de la instituirea acelei taxe.

(3) Când se naste o datorie vamalã în alte conditii decât cele mentionate la alin. (1), cuantumul corespunzãtor al drepturilor este înscris în evidenta contabilã în cel mult douã zile de la data la care autoritatea vamalã poate calcula cuantumul drepturilor si stabili debitorul acestora.

Art. 242. – (1) Termenele pentru înscrierea în evidenta contabilã prevãzute la art. 241 pot fi prelungite când circumstante speciale împiedicã autoritatea vamalã sã le respecte. Prelungirea termenului nu poate depãsi 14 zile.

(2) Termenele prevãzute la alin. (1) nu se aplicã în situatii de caz fortuit sau de fortã majorã.

Art. 243. – (1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenta contabilã în conformitate cu prevederile art. 241 si 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmeazã a fi recuperate se înscrie în evidenta contabilã în cel mult douã zile de la data la care autoritatea vamalã a luat cunostintã de aceastã situatie si poate calcula suma datoratã legal si stabili debitorul.

Aceastã operatiune reprezintã înscriere ulterioarã în evidenta contabilã. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242.

(2) Cu exceptia cazurilor mentionate la art. 240 alin. (2) si (3), înscrierea ulterioarã în evidenta contabilã nu este posibilã dacã:

a) decizia initialã de a nu înscrie drepturile în evidenta contabilã sau de a le înscrie la o sumã mai micã decât cea legal datoratã a fost luatã pe baza dispozitiilor generale invalidate la o datã ulterioarã de o hotãrâre judecãtoreascã;

b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidenta contabilã ca urmare a unei erori din partea autoritãtii vamale care nu ar fi putut fi detectatã în conditii rezonabile de cãtre persoana obligatã sã plãteascã, aceasta la rândul sãu actionând cu bunã-credintã si respectând toate dispozitiile prevãzute de legislatia în vigoare cu privire la declaratia vamalã;

c) prin regulamentul vamal se poate stabili cã autoritatea vamalã nu procedeazã la înscrierea ulterioarã în evidenta contabilã a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) În cazul prevãzut la alin. (2) lit. b), când se stabileste statutul preferential al mãrfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativã care implicã autoritãtile unei alte tãri, dacã eliberarea unui certificat de cãtre aceste autoritãti se dovedeste incorectã, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectatã în mod rezonabil.

Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazeazã pe prezentarea incorectã a faptelor de cãtre exportator, cu exceptia cazului în care, mai ales, este evident cã autoritãtile care au eliberat certificatul au stiut sau ar fi trebuit sã stie cã mãrfurile nu îndeplineau conditiile prevãzute pentru a beneficia de tratamentul preferential. Se poate invoca buna-credintã a debitorului când acesta poate demonstra cã, în timpul operatiunilor comerciale în cauzã, a depus toate diligentele pentru a se asigura cã toate conditiile pentru tratamentul preferential au fost respectate.

Art. 244. – (1) Dupã înscrierea în evidenta contabilã, cuantumul drepturilor se comunicã debitorului potrivit normelor legale.

(2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declaratia vamalã, autoritatea vamalã poate stabili faptul cã acesta nu se comunicã debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situatia în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamalã. Fãrã a se înlãtura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacã se face uz de posibilitatea prevãzutã în prezentul alineat, acordarea liberului de vamã pentru mãrfuri de cãtre autoritatea vamalã echivaleazã cu comunicarea cãtre debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidenta contabilã.

(3) Comunicarea cãtre debitor nu poate fi fãcutã dupã expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat nastere datoria vamalã. Acest termen se suspendã din momentul introducerii unei actiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri.

(4) Când datoria vamalã este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmãrirea penalã, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu conditiile prevãzute în dispozitiile legale în vigoare, dupã expirarea termenului mentionat la alin. (3).

 

SECTIUNEA a 2-a

Termene si modalitãti de platã a cuantumului drepturilor

 

Art. 245. – (1) Cuantumul drepturilor care a fãcut obiectul comunicãrii prevãzute la art. 244 se achitã de debitor în urmãtoarele termene:

a) dacã aceastã persoanã nu are dreptul la nici una dintre facilitãtile de platã prevãzute în prezenta sectiune, plata se face în termenul prevãzut în regulamentul vamal;

b) dacã persoana are dreptul la oricare dintre facilitãtile de platã prevãzute în prezenta sectiune, plata se face pânã cel târziu la expirarea termenului sau termenelor stabilite în cadrul acelor facilitãti.

(2) În cazul prevãzut la alin. (1) lit.a), fãrã a se înlãtura aplicarea suspendãrilor prevãzute în cazul exercitãrii unei actiuni, termenul de platã nu poate depãsi 10 zile de la comunicarea cãtre debitor a cuantumului drepturilor datorate, iar în cazul înscrierii cumulate în evidenta contabilã, în conditiile prevãzute la art. 241 alin. (1) teza a doua, acesta se stabileste în asa fel încât sã nu îi permitã debitorului sã obtinã un termen pentru platã mai lung decât dacã i s-ar fi acordat o amânare a plãtii.

(3) Termenul prevãzut la alin. (2) se prelungeste, din oficiu, dacã se constatã cã persoana în cauzã a primit înstiintarea prea târziu pentru a putea sã plãteascã în termenul prevãzut. Prelungirea termenului mai poate fi acordatã de autoritatea vamalã la cererea debitorului, în cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plãtit rezultã în urma unei actiuni de recuperare ulterioarã. Fãrã a se înlãtura aplicarea facilitãtilor de platã, prelungirile nu pot depãsi timpul necesar debitorului pentru a se achita de obligatie.

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili situatiile si conditiile în care se suspendã obligatia debitorului de a plãti drepturile când:

a) se întocmeste o cerere de remitere a drepturilor, conform prevederilor legale;

b) mãrfurile sunt puse sub sechestru, în vederea confiscãrii ulterioare potrivit prevederilor legale;

c) datoria vamalã a luat nastere în conformitate cu prevederile art. 225 si existã mai multi debitori.

Art. 246. – Plata se face conform dispozitiilor legale în vigoare, în numerar sau prin orice alt mijloc cu acelasi efect de stingere a debitului ori prin compensare.

Art. 247. – În cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plãtite de persoana în cauzã se referã la mãrfurile declarate pentru un regim vamal care presupune obligatia de a plãti astfel de drepturi, autoritatea vamalã poate acorda, la cererea persoanei respective, amânarea plãtii acelei sume în conditiile prevãzute în prezenta sectiune.

Art. 248. – Acordarea amânãrii plãtii este conditionatã de constituirea unei garantii de cãtre solicitant.

Art. 249. – Autoritatea vamalã decide care dintre urmãtoarele proceduri se foloseste când se acordã amânarea plãtii:

a) separat, pentru fiecare cuantum al drepturilor înscrise în evidenta contabilã, în conditiile prevãzute la art. 241 alin. (1) teza întâi sau art. 243 alin. (1);

b) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor înscrise în evidenta contabilã în conditiile prevãzute la art. 241 alin. (1) teza întâi, pe o perioadã stabilitã de autoritatea vamalã, care sã nu depãseascã 31 de zile;

c) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor care au fãcut obiectul unei singure înscrieri în evidenta contabilã, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (1) teza a doua.

Art. 250. – (1) Termenul cu care este amânatã plata este de 30 de zile. Acesta se calculeazã astfel:

a) în cazul în care plata este amânatã în conformitate cu art. 249 lit. a), termenul se calculeazã începând cu ziua urmãtoare celei în care cuantumul drepturilor este înscris în evidenta contabilã de cãtre autoritatea vamalã. În cazul în care se aplicã prevederile art. 242, termenul de 30 de zile se reduce cu numãrul zilelor corespunzãtoare termenului utilizat pentru înscrierea în evidenta contabilã, mai putin douã zile;

b) în cazul în care plata se amânã în conformitate cu prevederile art. 249 lit. b), termenul se calculeazã începând cu ziua urmãtoare celei în care expirã perioada de globalizare. Termenul se reduce cu numãrul de zile corespunzãtor unei jumãtãti din numãrul de zile din perioada de globalizare;

c) în cazul în care plata se amânã în conformitate cu art. 249 lit. c), termenul se calculeazã din ziua urmãtoare celei în care expirã perioada în care mãrfurilor respective li s-a acordat liberul de vamã. Termenul se reduce cu un numãr de zile corespunzãtor jumãtãtii numãrului de zile aferent perioadei în cauzã.

(2) În cazul în care numãrul zilelor din termenele mentionate la alin. (1) lit. b) si c) este impar, numãrul de zile ce se scad din termenul de 30 de zile în conformitate cu alin. (1) lit. b) si c) este egal cu jumãtate din numãrul par imediat inferior acestui numãr impar.

(3) Pentru simplificare, în cazul în care termenele mentionate în alin. (1) lit. b) si c) sunt o sãptãmânã calendaristicã sau o lunã calendaristicã, plata cuantumului drepturilor care a fãcut obiectul amânãrii se poate efectua:

a) în ziua de vineri a sãptãmânii a patra urmãtoare celei în cauzã, dacã termenul este de o sãptãmânã calendaristicã;

b) cel târziu pânã în ziua a saisprezecea a lunii urmãtoare, dacã termenul este o lunã calendaristicã.

Art. 251. – (1) Amânarea plãtii nu se acordã pentru cuantumul drepturilor care, desi corespunzãtoare unor mãrfuri plasate sub un regim vamal care presupune obligatia de a plãti astfel de drepturi, sunt totusi înscrise de autoritatea vamalã în evidenta contabilã în conformitate cu dispozitiile în vigoare referitoare la acceptarea declaratiilor incomplete, deoarece declarantul nu a oferit, pânã la expirarea termenului stabilit, informatiile necesare pentru determinarea definitivã a valorii în vamã a mãrfurilor sau nu a furnizat datele sau documentul care lipsea când a fost acceptatã declaratia incompletã.

(2) Amânarea plãtii poate fi acordatã în cazurile prevãzute la alin. (1) numai în situatia în care cuantumul drepturilor de recuperat este înscris în evidenta contabilã înaintea expirãrii unui termen de 30 de zile, calculat de la data la care cuantumul stabilit initial a fost înscris în evidenta contabilã sau, dacã nu a fost înscris, de la data la care a fost acceptatã declaratia referitoare la mãrfurile respective. Durata amânãrii plãtii acordate în astfel de conditii nu poate fi prelungitã dincolo de data expirãrii termenului care, în conformitate cu prevederile art. 250, a fost acordat cu privire la cuantumul drepturilor stabilit initial sau care ar fi fost acordat dacã cuantumul drepturilor legal datorat ar fi fost înscris în evidenta contabilã când au fost declarate mãrfurile respective.

Art. 252. – (1) Autoritatea vamalã poate acorda debitorului alte facilitãti de platã decât amânarea plãtii.

Acordarea unor astfel de facilitãti de platã trebuie:

a) sã fie conditionatã de constituirea unei garantii. Nu este necesar sã se solicite o astfel de garantie când, datoritã situatiei debitorului, solicitarea acesteia ar crea grave dificultãti economice sau sociale;

b) sã aibã ca rezultat perceperea, în plus fatã de cuantumul drepturilor, a unei dobânzi pe credit. Dobânda pe credit se datoreazã pe întreaga perioadã amânatã sau care face obiectul unei alte facilitãti la platã si se calculeazã în asa fel încât sã fie echivalentã cu cuantumul care ar fi solicitat în acelasi scop pe piata monetarã sau financiarã nationalã.

(2) Autoritatea vamalã poate sã nu cearã dobânda pe credit dacã prin aceasta s-ar crea grave dificultãti economice sau sociale pentru debitor.

Art. 253. – Indiferent de facilitãtile de platã acordate debitorului, acesta poate plãti în orice situatie, total sau partial, cuantumul drepturilor, fãrã sã astepte expirarea termenului care i-a fost acordat.

Art. 254. – Cuantumul drepturilor datorate poate fi achitat de o tertã persoanã în locul debitorului.

Art. 255. – (1) Dacã cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit:

a) autoritatea vamalã utilizeazã toate cãile prevãzute de legislatia în vigoare, inclusiv executarea silitã, pentru a asigura plata acelei sume. Prin regulamentul vamal se pot stabili prevederi speciale cu privire la garanti în cadrul regimului de tranzit;

b) se percep majorãri de întârziere, potrivit normelor în vigoare.

(2) Autoritatea vamalã poate renunta sã cearã majorãri de întârziere în cazurile în care:

a) datoritã situatiei debitorului, s-ar putea crea serioase dificultãti economice si sociale;

b) cuantumul drepturilor nu depãseste nivelul stabilit prin regulamentul vamal;

c) cuantumul drepturilor este achitat în 5 zile de la expirarea termenului prevãzut pentru platã.

(3) Autoritatea vamalã poate stabili:

a) perioade minime pentru calcularea majorãrilor de întârziere;

b) sume minime de achitat ca majorãri de întârziere.

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili criterii pentru aplicarea prevederilor alin. (3).

 

CAPITOLUL IV

Stingerea datoriei vamale

 

Art. 256. – (1) Fãrã a înlãtura aplicarea dispozitiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescriptie extinctivã si la imposibilitatea recuperãrii datoriei vamale în cazul constatãrii pe cale judecãtoreascã a insolvabilitãtii debitorului, datoria vamalã se stinge prin:

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;

c) invalidarea declaratiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implicã obligatia de platã a drepturilor;

d) confiscare;

e) distrugerea prin dispozitia autoritãtii vamale;

f) abandonul în favoarea statului;

g) pierderea mãrfurilor datoritã cazului fortuit sau fortei majore;

h) scãderea cantitativã a mãrfurilor datoritã unor factori naturali, pentru partea corespunzãtoare procentului de scãdere.

(2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevãzute la alin. (1) lit. d)–h) opereazã numai dacã situatiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamã, în cazul mãrfurilor declarate pentru un regim vamal ce implicã obligatia de platã a drepturilor.

Art. 257. – Datoria vamalã prevãzutã la art. 239 se stinge si când sunt anulate formalitãtile îndeplinite pentru obtinerea tratamentului tarifar preferential acordat în conformitate cu dispozitiile articolului mai sus mentionat.

 

CAPITOLUL V

Rambursarea si remiterea drepturilor

 

Art. 258. – (1) Prin rambursare se întelege restituirea totalã sau partialã a drepturilor de import sau de export care au fost achitate.

(2) Prin remitere se întelege fie decizia de a nu percepe, integral sau partial, cuantumul unei datorii vamale, fie decizia de a anula, integral sau partial, înscrierea în evidenta contabilã a unui drept de import sau de export care nu a fost achitat.

Art. 259. – (1) Drepturile de import sau de export sunt rambursate în mãsura în care se stabileste cã, în momentul în care au fost plãtite, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau când cuantumul lor a fost înscris în evidenta contabilã contrar dispozitiilor art. 243 alin. (2) si (3).

(2) Se procedeazã la remiterea drepturilor de import sau de export în mãsura în care se stabileste cã, în momentul în care au fost înscrise în evidenta contabilã, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau cã a fost înscris în evidenta contabilã contrar dispozitiilor art. 243 alin. (2) si (3).

(3) Nu se acordã rambursarea sau remiterea drepturilor dacã faptele care au dus la achitarea ori la înscrierea în evidenta contabilã a unei sume ce nu era legal datoratã sunt rezultatul unei actiuni deliberate din partea unei persoane interesate.

(4) Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise la depunerea unei cereri cãtre biroul vamal în cauzã într-o perioadã de 5 ani de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului.

(5) Termenul prevãzut la alin. (4) se prelungeste dacã persoana în cauzã face dovada cã a fost împiedicatã sã depunã cererea în termenul amintit, ca urmare a cazului fortuit sau a fortei majore.

(6) Autoritatea vamalã procedeazã la rambursare sau remitere din oficiu, când constatã, în acest termen, existenta uneia sau alteia dintre situatiile prevãzute la alin. (1) si (2).

Art. 260. – Drepturile de import sau de export sunt rambursate când se invalideazã o declaratie vamalã, iar drepturile au fost achitate. Rambursarea se acordã în urma unei cereri depuse de persoana în cauzã în termenul prevãzut pentru depunerea cererii de invalidare a declaratiei vamale.

Art. 261. – (1) Drepturile de import sunt rambursate sau remise în mãsura în care se stabileste cã cuantumul acestora înscris în evidenta contabilã este aferent mãrfurilor plasate sub regimul vamal în cauzã si refuzate de importator, deoarece la data acceptãrii declaratiei vamale erau defecte sau nu respectau conditiile contractului în baza cãruia au fost importate. Sunt asimilate mãrfurilor defecte mãrfurile deteriorate înainte de acordarea liberului de vamã.

(2) Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordã cu conditia ca:

a) mãrfurile sã nu fi fost folosite, cu exceptia unei posibile utilizãri initiale necesare pentru a se verifica dacã sunt defecte sau nu respectã termenii contractuali;

b) mãrfurile sã fie exportate de pe teritoriul vamal al României. La cererea persoanei în cauzã, autoritatea vamalã permite ca, în locul exportului, mãrfurile sã fie distruse sau plasate sub regimul de tranzit, antrepozitare vamalã sau într-o zonã liberã ori antrepozit liber. În scopul de a primi una dintre aceste destinatii vamale, mãrfurile sunt considerate strãine.

(3) Drepturile de import nu pot fi rambursate sau remise în cazul mãrfurilor care, înainte de a fi declarate la vamã, au fost importate temporar pentru a fi testate, decât dacã se stabileste cã defectele mãrfurilor sau nerespectarea prevederilor contractuale nu ar fi putut fi detectate în decursul acestor teste.

(4) Drepturile de import sunt rambursate sau remise pentru motivele prevãzute la alin. (1), în urma prezentãrii unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri exceptionale, justificate corespunzãtor, autoritatea vamalã poate aproba ca acest termen sã fie prelungit.

Art. 262. – (1) Drepturile de import sau de export pot fi rambursate ori remise în alte situatii decât cele mentionate la art. 259–261:

a) care urmeazã a fi stabilite în conformitate cu regulamentul vamal;

b) ca urmare a unor împrejurãri în care nu s-a constatat o Onselãtorie sau o culpã evidentã a persoanei în cauzã. Situatiile în care se poate aplica aceastã dispozitie si procedura de urmat în acest scop sunt stabilite prin regulamentul vamal. Pentru rambursare sau remitere pot fi prevãzute conditii speciale.

(2) Drepturile sunt rambursate sau remise pentru motivele prevãzute la alin. (1), în urma prezentãrii unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri exceptionale, justificate corespunzãtor, autoritatea vamalã poate aproba ca acest termen sã fie prelungit.

Art. 263. – Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise în conditiile prevãzute în prezentul capitol numai când cuantumul de rambursat sau de remis depãseste nivelul stabilit prin regulamentul vamal. Cu toate acestea, autoritatea vamalã poate da curs unei alte cereri de rambursare sau remitere si cu privire la un cuantum mai mic.

Art. 264. – Când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare a cuantumului drepturilor de import sau de export, precum si a dobânzilor pe credit si a majorãrilor de întârziere încasate la efectuarea plãtii acestor drepturi nu este pusã în aplicare în termen de 3 luni de la adoptarea acesteia, dupã aceastã perioadã autoritatea vamalã plãteste o dobândã egalã cu dobânda pe credit.

Art. 265. – Când, din eroare, a fost remisã o datorie vamalã sau a fost rambursat cuantumul drepturilor, datoria initialã devine din nou exigibilã. Orice dobândã plãtitã în temeiul prevederilor art. 264 se ramburseazã.

siweb - web design

Documentele prezentate pe acest site sunt legi de interes general, prezentate cu caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici. Va recomandam sa consultati legislatia oficiala publicata in Monitorul Oficial.
Cod-juridic.ro nu poate fi facut raspunzatoar in nici un fel de pierderile sau daunele pe care cineva le-ar putea suferi ca urmare a folosirii in vreun fel a informatiilor prezentate in acest site web.

web design sibiu